Există ceva în noi care ne însoțește de-a lungul existenței noastre, mergând alături de noi în locurile noi pe care le vizităm și în cele în care doream să ne întoarcem. Este un bagaj care ne face speciali pentru ca are forma viselor, sperantelor si mai ales a lucrurilor de care suntem atasati si pe care decidem sa le luam cu noi cand plecam.
Acea valiză conține emoțiile care ne fac să vibrăm din adâncurile noastre, precum și oamenii care le declanșează. Nu este un bagaj ușor de observat, dar vine și pleacă acolo în ritmul fiecărui pas, spunând multe despre cine suntem.
-Ella Fitzgerald-
Lucrurile de care suntem atașați ne fac unici din punct de vedere emoțional și spiritual pentru că le purtăm cu noi aproape de inimă sub formă de iubire şi nostalgie .
Afecțiune și NU la revedere
Ajungem în gară, ne îndreptăm spre aeroport sau punem un picior în mașină gata să facem față unei noi aventuri. Nu contează dacă durează luni, ani sau chiar ore, bagajul nostru va fi mereu același.
Când ne împachetăm valiza, o umplem cu obiecte de care credem că vom avea nevoie: haine, dispozitive electronice, documente și alte lucruri călătorie va fi, de asemenea, plin de amintiri – precum fotografii sau cărți poștale. Atunci e timpul la revedere.
Le spun rămas bun fără motiv de parcă am lăsa în urmă oamenii care rămân și care nu vin cu noi fizic. Dar în realitate nu ne lăsăm, nu abandonăm, nu ne detașăm de acei oameni.
jumătate din întreaga lume.
Deci chiar dacă întârziem
vom dori să o facem din nou […]
-Elvira Sastre-
Știm cu toții de ce doare atât de mult rămas-bunul temporar. Pentru că în acel aeroport din gara respectivă ne întoarcem spatele cuiva în speranța că se va întoarce să ne îmbrățișeze cât mai curând. Aceste La revedere sunt greu de înfruntat pentru că în adâncul lor nu au fost niciodată așa: sunt doar paranteze speciale ale unei afecțiuni care va continua în timp. Amintirea lor ne va adăposti de frig oriunde ne-am afla, ferindu-ne de gol și singurătate.
Afecțiunea este ascunsă în rămas-bun
Să părăsești și să-ți părăsești casa este un act foarte curajos, deoarece înseamnă să ne aruncăm într-o aventură pentru care nu avem experiență. Și pentru a înrăutăți lucrurile, nu vom avea alături de noi oamenii care de obicei ne ajută atunci când avem o problemă.
Când călătoria devine lungă, bagajul pe care l-am umplut cu ceea ce suntem legați și care ne-a însoțit încă de la începutul aventurii începe încet să-și dezvăluie conținutul. Cu alte cuvinte, ne dăm seama că poate unele dintre acele rămas-bunări nu au fost în întregime trecătoare sau că am inclus oameni despre care nici măcar nu știam.
Aici vom elimina și vom adăuga elemente din bagaj până ne dăm seama de asta la urma urmei nu era loc pentru tot ceea ce nu erau obiectele materiale care o făceau atât de grea și că cu cât suportă mai multă greutate, cu atât devine mai solidă.
Bagajul emoțional este cel mai greu
După ce reflectăm îndelung asupra acestor aspecte, vom înțelege că mutarea într-un loc nou nu înseamnă abandonarea acasă : nu locuiește în niciun loc fizic, este în noi. Când ne întoarcem ne vom uita la cei cărora le-am spus să ne vedem curând și vom înțelege că ei sunt acasă esența .
Ne reîntâlnim cu oamenii la care ținem și care ne-au fost mereu alături, dar adăugându-i pe toți cei pe care îi aducem cu noi din călătoria din care tocmai ne-am întors. Până la urmă, mereu ne va aștepta un pahar de vin de la acel prieten pe care l-am cunoscut în Spania îmbrăţişare să-i revin acelui prieten de universitate o conversație pe care să o reluăm cu acel străin pe care l-am întâlnit la Geneva a cărui amintire ne însoțește în zilele ploioase...
-Benito Taibo-
Toate acestea vor forma bagajul prin care ne vom arăta celorlalți: nu vom vorbi despre hainele pe care le-am adus ci despre oamenii ale căror amintiri le purtăm cu noi. Aceasta este doar o demonstrație a faptului că dragostea și afecțiunea sunt mici fragmente blocate în inimile noastre, precum și în cele ale altora. Invizibile, ele ne unesc și dau sens existențelor noastre.
Imagini prin amabilitatea Claudiei Temblay
