Printre alte interese, filosofia are ca obiect de studiu natura finită a omului. Pe de altă parte, ființa umană este singurul animal conștient de faptul că există un sfârșit numit moarte și care reflectă asupra lui dincolo de eveniment. Se pare că această conștientizare a finității încurajează o reflecție mai transcendentală rezultată din reflecția asupra acțiunilor și deciziilor pe care le luăm în viață.
Borges în poveste Nemuritorul spune povestea unui om etern. La un moment dat al poveștii, protagonistul îl întâlnește pe Homer, care este el însuși nemuritor. Despre această întâlnire își amintește: Homer și cu mine ne-am despărțit la porțile Tangerului; Cred că fără să-mi iau rămas bun. Doi oameni nemuritori nu simt nevoia să-și ia rămas bun: nu va exista niciodată un sfârșit care să reprezinte un obstacol în calea acestei posibilități.
Ființa umană cu conștientizarea sa de finit este o ființă prețioasă pentru că fiecare clipă pe care o trăiește are o valoare infinită. Într-un anumit sens, caracterul finit al acesteia dă valoare momentului.
Conștientizarea finității: ființe umane aruncate în lume
După cum tocmai am menționat, fiecare moment al vieții este unic: drumul de urmat este un drum către moarte. Ființa umană este aruncată într-o lume în care a lui starea familiei istoric şi social este deja dat. Înseamnă asta că ne naștem predestinați?
Pe Martin Heidegger cel mai important filosof existențialist al secolului XX conștientizarea caracterului finit al omului face mai de dorit ca fiecare dintre noi să aibă propriile noastre gânduri autentice . Gândul fără autenticitate nu este reflexiv și nu ne proiectează către o viață plină.
Ființa umană și gândul neautentic
Pentru a înțelege semnificația gândirii neautentice, să ne gândim la o situație comună. Imaginați-vă să vă urcați într-un taxi; radioul este pornit și taximetristul începe să ne vorbească despre știrile pe care le transmite. Ne spune părerea lui în această chestiune, o părere pe care cu siguranță am putea-o deduce/prevesti de la postul de radio pe care îl ascultă.
Pentru Heidegger, a repeta ideile și opiniile altora fără o reflecție prealabilă echivalează cu a fi vorbit . Taximetristul (este doar un exemplu fara intentia de a jigni pe nimeni) nu reflecta la ceea ce spune ci repeta o serie de argumente care nu sunt ale lui.
Viața neautentică pentru Heidegger este, așadar, aceea trăită în exterioritate care nu este reflexivă și nu este conștientă de mortalitatea ei; Când ființa umană este conștientă de caracterul său finit, cel mai probabil este că vrea să le aibă pe ale lui gânduri și luați propriile decizii.
Viața neautentică este una care nu este conștientă de caracterul ei finit.
Ființa umană și gândirea autentică
Omul ar părea a fi o ființă aruncată în lume. El venea de nicăieri și mărșăluia spre faptul sau ideea de nicăieri care i-ar dezvălui condiția sa finită . Totuși, în același timp, el este și o ființă proiectată în viitor tocmai pentru
Condiția noastră de ființe umane – ființe profund prezente care merg spre viitor – ne obligă să ne gândim la posibilitate mai degrabă decât la realitate. Suntem posibilitățile noastre fără a uita că posibilitatea tuturor posibilităților este moarte (orice am alege, am putea muri întotdeauna, adică mortalitatea este întotdeauna prezentă).
Omul care optează pentru o viață autentică o face în virtutea angoasa produs de experienţa nimicului care este experienţa morţii. El ar lua deciziile știind că viața este unică și că fiecare moment, pe lângă faptul că este efemer, poate fi și ultimul. . El știe că nimeni nu poate muri în locul lui și mai presus de toate este conștient de faptul că moartea nu este doar un moment în care ceilalți transcend.
omul poate simți angoasa și cu cât angoasa este mai profundă, cu atât omul este mai mare.
-Sören Kierkegaard-
