Teoria minții: punctul de plecare al empatiei

Teoria minții sau ToM (din acronimul său în engleză) se referă la capacitatea de a reprezenta mintea noastră și a celorlalți. Aceasta este capacitatea de a interpreta și prezice comportamentele altora prin înțelegerea unor stări mentale specifice. Prin stări mentale înțelegem sentimente, gânduri, credințe, dorințe și așa mai departe. Pentru a înțelege mai bine conceptul, să luăm un mic exemplu.

Imaginează-ți că te uiți pe fereastră și-ți vezi vecinul ieșind pe ușă; Nu are timp să iasă complet înainte să-și pipăie buzunarele, să se întoarcă și să se întoarcă în clădire. Probabil că nu vei avea nicio problemă în a-i înțelege atitudinea și a presupune că a uitat ceva. Acest lucru este posibil pentru că i-ai intrat în minte și i-ai interpretat comportamentul . Aceasta este capacitatea oamenilor care în psihologie se încadrează sub umbrela numită teoria minții.

Teoria minții ca sistem conceptual

ToM derivă din curentul constructivismului care vede ființa umană ca un om de știință care creează teorii intuitive pornind de la o realitate bazată pe concepte. În acest sens ToM pleacă de la ideea că toate noțiunile și ideile despre minte formează un sistem conceptual mare adică un sistem căruia nu i se poate da o definiţie explicită dar care este descris prin atribuirea unei reţele de concepte interdependente.

Pentru a înțelege acest sistem conceptual, trebuie luate în considerare două aspecte fundamentale:

Caracterul său interpretativ:se referă la conceptele pe care le folosim pentru a reprezenta starea mentală sau conținuturile care ne permit să construim realitatea mentală.

Caracterul său deductiv:

Teoria minții poate fi definită ca: a sistemul cognitiv care prin suport conceptual și unele mecanisme deductive îndeplinește funcția de testare, interpretare și predicție a comportamentelor. Din această definiție se poate deduce că mintea este instrumentul care acționează ca mediator între percepție și acțiune: dacă putem reprezenta mintea unui individ putem deduce conduita acestuia.

Mintea ca mediator al comportamentelor

În acest moment apare spontan o întrebare: cum mediază mintea între percepție și percepție 'acţiune ? Cum o deducem? Înțelegerea acestui concept este, de asemenea, importantă pentru a înțelege modul în care anticipăm comportamentul unei persoane pe baza doar intuiției gândurilor sale. Psihologul Rivièere împreună cu colegii săi au dezvoltat o teorie întâmplătoare a ToM care a căutat o explicație pentru acest fenomen.

Conform teoriei sale, totul derivă din faptul că prin percepție generăm credințe despre realitate. Aceste credințe împreună cu dispozițiile noastre educaționale și biologice dau naștere unora dorinte care la rândul lor ar modifica convingerile noastre pentru a favoriza împlinirea lor. Interacțiunea dintre credințe și dorințe ar da apoi naștere unei serii de comportamente menite să împlinească aceste dorințe.

Acest model are un deficit: este prea simplist pentru a explica realitatea producerii comportamentului. Totuși, cel mai bine este să nu o interpretăm din punct de vedere științific întrucât ceea ce căutăm este raționamentul pe care îl face creierul, nu realitatea: de fapt, s-ar părea că aceasta este teoria pe care creierul nostru o folosește pentru a interpreta și anticipa conduita proprie și a celorlalți. Poate că îi lipsește puțină precizie și poate să nu fie întotdeauna corect, dar în majoritatea cazurilor funcționează perfect.

Dezvoltarea teoriei minții

ToM nu este o capacitate care ne însoțește de la naștere, ci mai degrabă o abilitate pe care fiecare dintre noi o avem potențial în noi. Cu alte cuvinte, este un fel de mecanism preinstalat. Dacă vorbim în termeni informatici, pentru ca o preinstalare să se transforme într-o instalație completă trebuie stimulată în anumite perioade sensibile de dezvoltare.

Vârsta la care se stabilește teoria minții - cea la care se finalizează instalația - este estimată la aproximativ 4-5 ani când copiii încep să rezolve probleme. test de credință falsă . Abilitatea nu apare înainte de această vârstă deoarece copiii trebuie mai întâi să dezvolte unele concepte.

Pentru a utiliza ToM copilul trebuie să dezvolte următoarele aspecte:

O idee integrată a dorințelor-credințe:copilul trebuie să înțeleagă că oamenii se comportă într-un anumit fel conduși de dorințe și credințe. În acest sens, el trebuie să învețe că convingerile pot să nu fie adevărate și că dorințele pot să nu fie realizate.

Existența unei situații subiective în fața unei realități obiective:copilul trebuie să înțeleagă că conduita este ghidată de evaluarea subiectivă a realității. Astfel el va putea să se gândească la existența unor credințe false și să raționeze din ele.

În cele din urmă, dezvoltarea teoriei minții nu implică neapărat un proces pasiv al ființei umane. Această abilitate influențează dezvoltarea altor activități, dintre care unele sunt fundamentale pentru oameni: printre ele găsim l’empatia . Când copilul începe să înțeleagă credințele și dorințele celorlalți, va începe să se pună în locul celorlalți: un aspect esențial pentru dezvoltarea corectă a empatiei.