Capcanele ego-ului ne limitează fericirea ; asta pentru că esența ființei noastre trăiește într-o stare perpetuă de nemulțumire și, prin urmare, ne amorțește cu cererile ei continue, cu temerile și cu stratagemele sale; ne duce la o dependență nesănătoasă care ne obligă să intrăm în zona noastră de confort, unde nu se poate întâmpla nimic rău. Prin urmare, trebuie să fim capabili să nu cădem în capcanele ego-ului să o reeducam pentru a o face să devină acel element psihologic extraordinar care animă libertatea.
Când vorbim despre această dimensiune psihologică ne pierdem adesea în definițiile ei. Sigmund Freud a definit ego-ul ca fiind acea entitate forțată să se ocupe aproape zilnic de impulsuri și standarde sociale. Această structură poate fi modelată și pe baza rațiunii și își poate găsi propria stabilitate prin munca pe sine. Acum, dacă ne concentrăm în schimb pe abordări ale filozofiei orientale sau cele definite de dimensiunea spirituală (cum ar fi linia de gândire definită de scriitorul și vorbitorul canadian Echart Tolle), lucrurile se schimbă ușor.
In acest caz intr-adevar ego-ul este o versiune bolnavă a realizării de sine atrasă de magnetul care este egoismul. Aceasta este tocmai forța interioară pe care trebuie să învățăm să o controlăm, să educăm și să o redirecționăm.
Oricare dintre cele două linii de gândire considerăm, fie că este abordarea freudiană sau cea conturată de filozofiile orientale, există un fir comun și este nevoia de a educa ego-ul pentru a-și modifica instinctele și sparge acea armură nesănătoasă care o acoperă pentru a o face mai strălucitoare, mai utilă și în ton cu a noastră crestere personala .
Și astfel cunoașterea capcanelor ego-ului este cu siguranță punctul de plecare pentru înțelegerea dinamicii care îl privesc. Să vedem care sunt.
Propul nostru ego poate deveni un obstacol în calea muncii noastre. Dacă începem să credem că suntem grozavi, tocmai această credință este moartea creativității noastre.
-Marina Abramovic-
Capcanele ego-ului
Cheia bunăstării este aceea care promovează autorealizarea și un sentiment autentic de fericire se află în echilibru. Potrivit unora, pentru a-l atinge trebuie să-ți pui egoul la dietă.
Trebuie să facem cu ego-ul ceea ce facem cu dieta noastră. De multe ori cădem în capcana dietelor nesănătoase în care grăsimile saturate ajung să provoace inflamații și să ne umfle. Departe de a se simți plin, foamea nervoasă crește.
La fel se întâmplă și cu ego-ul cu anxietatea cauzată de laudă, recunoaștere, aprobare sau de a putea hrăni o falsă stimă de sine care este mereu flămândă. Ea este cea care ajunge să se dezumfle la cea mai mică amenințare. Trebuie să ne construim mușchi, trebuie să ne antrenăm valorile psihologice prin intermediul umilinţă determinare şi flexibilitate psihologică.ÈPrin urmare, este esențial să identificăm capcanele ego-ului care sunt atât de recurente la mulți dintre noi.
1. Vreau să am întotdeauna dreptate
Unii oameni sunt chiar așa și nu le pasă dacă li se prezintă adevărul nevoiat. În orice circumstanță, moment sau condiție ei pretind că au întotdeauna dreptate. Din acest motiv și pentru a înclina mereu balanța în favoarea lor, aceștia nu ezită să adopte cele mai variate (și dăunătoare) strategii.
Ego-ul în aceste circumstanțe și în ciuda exceselor nu ajută pe nimeni. Aceasta este o capcană pe care nu toată lumea știe să o recunoască și să o limiteze.
2. De ce alții nu se comportă așa cum mi-aș dori și aștept?
Într-un anumit fel am simțit cu toții acest sentiment: acela de disperare când vedem că oamenii pe care îi respectăm nu se comportă sau nu fac ceea ce ne-am fi așteptat. Revendicare că cei care fac parte din cercul nostru de afecțiune acționează întotdeauna exact așa cum ne-am dori este una dintre capcanele ego-ului precum şi o sursă de suferinţă.
Idealul în aceste cazuri este să eviți autocondiționarea punându-și limite ființei și lăsându-i pe alții să facă același lucru. Pentru că a respecta și chiar a acorda o anumită valoare faptului că ceilalți acționează după principiile și dorințele proprii este și un act de respect și creștere personală.
3. Sentimentul perpetuu incomplet
Daca as avea o casa mai mare as fi fericit. Dacă aș câștiga puțin mai mult aș putea cumpăra acea nouă piesă de mobilier de la acel brand anume. Daca as avea un partener iubindu-mă și tratandu-mă ca pe o regină, viața mea ar fi perfectă.
Gândindu-mă cu atenție lipsa este o parte activă a societății noastre. Nu ne simțim niciodată complet sau mulțumiți. Ne lipsește mereu ceva, subliniem mereu acel detaliu pe care doar dacă l-am avea ne-ar oferi o fericire imensă. Totuși, atunci când reușim să obținem acel ceva care ne lipsea, satisfacția de a-l fi obținut se prăbușește curând și ne punem speranțele în altceva într-o altă dimensiune într-o altă persoană.
4. Necesitatea de a primi aprobare
Cu toții trebuie să ne simțim acceptați. La urma urmei, trecem prin scenarii sociale în care coexistenţă este întotdeauna mai fluid și mai plin de sens dacă ne acceptăm reciproc. Deci - așa cum am spus la început - cheia constă în echilibru. Să te simți acceptat este bine, dar obsedarea de a avea întotdeauna aprobarea altor oameni nu este deloc sănătos și pune lanțuri la încheieturile libertății și împlinirii noastre personale.
Uneori, ego-ul cu nevoia lui de a primi aprobare trebuie pus la dietă; trebuie să slăbească suficient pentru a putea lua decizii fără a cere permisiunea cuiva.
Egoismul este sursa tuturor nenorocirilor.
-Thomas Carlyle-
5. Mă simt inferior (sau superior) celorlalți
Capcanele ego-ului nu se manifestă doar prin abuz prin acest egoism al celor care vor mereu mai mult decât cei care cred că sunt superiori altora sau au mai multe nevoi decât alții. Chiar și obstacolele care împiedică creșterea personală fac parte din acel grup de sentimente la care se referă deficit .
A ne simți inferior celorlalți și a ne percepe eforturile ca fiind zadarnice atunci când restul lumii este mai bun decât noi în aproape orice provoacă și suferință. Și asta pentru că chiar există ego-uri anorexice; ne îmbolnăvesc mintea, ne limitează și ne transformă în umbre șterse.
Prin urmare, nu strică niciodată să ne amintim că integritatea unei persoane presupune un ego capabil să se protejeze fără a cădea în capcana excesului. Vorbim despre o stimă de sine axată pe sine puternic care știe să se prețuiască dar care este și respectuoasă față de ceilalți.
Capcanele pentru ego sunt aceste ambuscade în care deseori ne pierdem o parte din demnitatea și stima de sine. Ego-ul este acel omuleț care trăiește în interiorul nostru și căruia îi place să ne otrăvească cu cereri inutile cu zgomotul constant generat de Vreau asta Mi-e dor de asta Nu pot suporta asta Urăsc asta pe celălalt.
Să învățăm să reducem la tăcere acea voce enervantă și vom veni pas cu pas să-i recunoaștem strategiile pentru a îndrepta dinamica ego-ului nostru și a le îndrepta în favoarea noastră. Ego-ul nu ar trebui să fie niciodată un obstacol; el ar trebui să fie un aliat umil, înțelept și concentrat care ne ajută să creștem mai mult în fiecare zi.
