Când vrei să găsești un partener, trebuie să fii pregătit să cauți. Chiar dacă pare evident, mulți oameni fac exact opusul. Frica imaturității reticența de a se angaja și multe alte motive acționează ca factori de boicot în procesul de alegere a partenerului.
Este important să distingem dorința de a forma un cuplu de nevoia imperativă de a avea un partener. Acesta din urmă apare din dificultatea de a fi singur cu sine și din căutarea disperată a cuiva care poate umple acel gol.
Găsirea unui partener și singurătatea personală
Singurătatea personală pare să fie motivul care îi determină pe oameni să-și găsească un partener. Dar acesta nu este un început bun când te gândești la singurătate o condiție negativă.
În general, a fi singur este asociat cu o devalorizare a stării cuiva. Te simți nedorit, împins deoparte, respins, marginalizat, respins, abandonat. Această condiție este asociată cu tristețe, angoasă și depresie.
Acest mod de gândire este observabil de-a lungul istoriei din preceptul biblic care spune că nu este bine ca omul să fie singur până la versetul unui cântec iconic al anilor 60 care spune Sunt foarte singur și trist în această lume părăsită.... Singurătatea este dezaprobată nu numai pentru cei care o experimentează, ci și la nivel social.
Dacă singurătatea are atât de multe aspecte negative, cine își poate dori să fie singur? Cu toate acestea, nu există o condiție absolută de singurătate; te poți simți singur chiar dacă ești cu cineva.
Singurătatea în cuplu
Una dintre cele mai dificile singurătăți de înfruntat este singurătatea resimțită în cuplu. Acest tip de singurătate creează numeroase deficiențe emoționale. La aceasta trebuie să adăugăm contextul în care trăim.
Pe măsură ce trec anii, contextul social în care se trăiește îi amintește persoanei că a rămas singur, că nu are partener, că nu s-a căsătorit, că nu și-a întemeiat o familie, că nu are copii etc. O serie întreagă de non-uri care îi fac pe oameni să se simtă inadecvați. Acest lucru este valabil mai ales atunci când majoritatea prietenilor tăi sunt căsătoriți, așteaptă copii sau au deja o familie. Aceste situații sunt ca o oglindă care arată ceea ce vrei și ce nu ai.
Acesta este contextul care mărește imaginea tragică a singurătății și are un impact puternic stima de sine a oamenilor. Ne confruntăm cu propriile greșeli cu ceea ce nu avem. Parcă ai avea o datorie restante. Această condiție este trăită ca insuportabilă și în cele din urmă se încearcă să scape de singurătate cât mai curând posibil.
Ce se întâmplă este că în această evadare disperată din singurătate avem adesea tendința de a alege o persoană care poate umple acea lipsă, acel sentiment singur. Acest lucru ne conduce să creăm fantome de proiecții ideale în care celălalt nu este de fapt o altă persoană, ci un fel de ecran mare pe care ne sunt proiectate nevoile.
O astfel de nevoie arată neajunsurile noastre. Totuși, a nu avea un partener nu înseamnă neapărat să ai deficiențe. În general, persoanele care au deficiențe stabilesc relații emoționale bazate pe dependență pentru că sunt incapabile să trăiască cu ei înșiși și să caute referințe în cuplu. De asemenea, încercăm să umplem un gol personal căutând recunoașterea celorlalți.
Este important de reținut că această nevoie va genera o anxietate care produce anumite comportamente. Această cățărare pe oglinzi – cauzată de multe ori de frica de a fi singur, de lipsa de recunoaștere și de o stimă de sine scăzută – duce la alegerea unui partener cu care este dificil să ai o relație profundă.
Găsirea unui partener din necesitate: care sunt consecințele?
Când ești forțat să găsești un partener din necesitate, faci o alegere pe care am putea-o defini ca fiind disperată. Aceasta pentru că subiectul îl pune pe celălalt pe un piedestal în căutarea recunoașterii de la acesta din urmă. Este una dintre consecințele iubirii rele și constituie fundamentul înstrăinării între membrii cuplului.
Aceste alegeri disperate sunt comparabile cu profețiile care se împlinesc de sine. Încercăm atât de mult să nu fim singuri încât ajungem să fim din nou singuri. Aceste cupluri sunt menite să nu dureze mult, readucând subiectul la situația inițială de singurătate.
O altă versiune a singurătăţii
Cu toate acestea, există o altă versiune a singurătății care nu are o conotație negativă și care ne îmbunătățește stima de sine. Este ceea ce ne permite să ne simțim bine cu noi înșine și să ne bucurăm de timpul pe care îl petrecem singuri.
O persoană cu o bună stimă de sine este interdependentă și faptul că nu are un partener îi permite totuși să-și împartă timpul prețios. De obicei, aceștia sunt oameni care nu sunt stresați de anxietate sau disperare și care se bucură de timpul lor și se apreciază.
A avea această conștientizare și a-ți prețui timpul înseamnă să alegi cu atenție când să accepti o invitație sau să decizi în mod conștient când să petreci timpul cu cineva. Când te simți bine cu tine însuți, apreciezi și prețuiești timpul tău. Prin urmare, persoana devine selectivă pentru că nu vrea să-și piardă timpul inutil. Nu este vorba despre a fi defensiv, este doar o formă de precauție.
În cele din urmă, primul partener pe care îl avem este singurătatea, care nu este altceva decât o condiție fără de care nu a avea o relație cu o altă persoană.
Dacă vrei să alegi un partener bun, trebuie mai întâi să stabilești o relație sănătoasă cu singurătatea ta. Aceasta înseamnă să ai o relație sănătoasă cu tine însuți.
Alegeți un partener pentru că doriți
Alegeți o persoană plecând de la o dorință de adult matur și fără a fi condus de nevroză ne oferă posibilitatea de a găsi partenerul observând atât aspectele pozitive, cât și cele negative. Dorim să subliniem că acestea nu sunt aspecte pozitive sau negative în sine, ci se aplică persoanei individuale. Prin urmare, ele răspund nevoilor personale și subiective.
Găsirea unui partener pentru că îți dorești unul implică acceptarea singurătății tale. Dacă mă simt bine numai cu mine, va trebui să fac o alegere atentă atunci când vreau să împart timpul meu prețios cu o altă persoană.
Acceptarea singurătății tale și a te simți bine singur sunt punctul de plecare pentru alegerea unui partener bun. Aceasta înseamnă, de asemenea, să fim atenți atunci când ne trezim să alegem un partener la un anumit moment al vieții noastre.
Cu toate acestea, prudența extremă ne poate determina să fim prea selectivi în cercetarea noastră. De fapt, nu este neobișnuit să treci de la o poziție defensivă la o fobie față de o relație. În aceste cazuri riști să fii singur (singuratatea fii precaută fobia poziției defensive = singurătate).
Poate părea un imperativ categoric, dar dacă îți alegi partenerul din necesitate, riști să te regăsești într-unul. relație toxică iar în jocul iubirii rele. Nu este același lucru cu a-ți dori un partener sau a avea nevoie disperată de unul. Există o diferență notabilă între o persoană care își dorește pe cineva și o persoană care are nevoie de cineva.
Pentru a explica printr-o metaforă, necesitatea este ca și cum ai sta trei zile fără să mănânci și ai sta într-un restaurant. Disperarea ne face să mâncăm primul lucru în fața noastră, de exemplu pâinea pe care tocmai ne-a adus-o ospătarul. Nu așteptăm meniul și când ni-l aduc ne alegem preparatul care poate fi preparat cel mai repede. Dimpotrivă dacă am luat o gustare când suntem la restaurant vom comanda mai întâi un aperitiv și apoi vom alege cu calm felul care ne place cel mai mult.
A ne simți bine cu noi înșine și cu singurătatea noastră, deși nu sunt indicatori pentru o alegere corectă, ne permite să alegem liber și fără grabă. Aceasta înseamnă că alegeți pornind de la o simetrie relațională dintr-o condiție egală. Dacă suntem disperați, totuși, vom fi ușor manipulați.
Idealizare și viziune realistă
Alegerea unui partener presupune selectarea unui singur subiect (persoana pe care o aleg), dar cu două implicații personale. În prima, persoana aleasă este idealizată și sunt respectate doar virtuțile pe care le luăm în considerare sau le atribuim. În al doilea, alegi persoana așa cum este cu adevărat, cu punctele sale forte și slabe.
Cu toate acestea, este bine să subliniem că în procesul formării unei relații de cuplu idealizarea corespunde primei perioade în timp ce viziunea realistă preia într-o fază ulterioară. Cu toate acestea, acest lucru nu se întâmplă întotdeauna, deoarece ar implica să văd cuplul în întregime; în aspectele sale pozitive și negative.
Pentru a trece de la idealizare la o viziune realistă este necesar să acceptăm și să înțelegem aspectele partenerului care nu sunt considerate pozitive (defecte de virtuți = ființă umană reală).
Cei care aleg din necesitate iau în considerare doar aspectele celuilalt care își satisfac propriile nevoi. Vezi doar ceea ce vrei să vezi și elimini restul. În acest fel se neagă existența unor aspecte care nu sunt plăcute și i se atribuie partenerului caracteristici pe care nu le are și pe care se modelează idealul de cuplu pe care se dorește să-l formeze.
Cei care vor să formeze un cuplu și se cunosc suficient de bine sunt mai obiectivi în alegerea lor. Dacă știm cine suntem și ce ne dorim, vom înțelege mai bine cine este cu adevărat partenerul și ce reprezintă el pentru noi. Astfel va fi o persoană reală și nu idealizată.
Persoana care alege plecând de la dorință îl vede pe celălalt în întregime în timp ce cel care alege din necesitate ia în considerare doar aspectele idealizate.
Este evident că cei care preferă un echilibru între aspectele pozitive și cele negative îl vor considera pe primul atunci când se îndrăgostesc ceea ce va permite un anumit grad de succes în relaţiile amoroase. Cu toate acestea, nu este neobișnuit să găsești oameni care, în ciuda prevalenței aspectelor negative, insistă să-și dorească să fie alături de o persoană, ducând relația la cote extreme.
În aceste cazuri trăim în așteptarea unor răspunsuri ideale și simțim frustrare atunci când răspunsurile partenerului nostru nu coincid cu cele la care ne așteptam. Sunt oameni care se îndrăgostesc de o fantomă construită pe baza nevoilor personale. În general, își elimină disconfortul pe partenerul lor.
Aceștia sunt subiecți care suferă pentru că trăiesc în utopie a-l adapta pe celălalt la propriile dorinţe să-l modeleze în funcție de nevoile personale fără a înțelege cine este. Partenerul, la rândul său, se simte inadecvat în fața cererilor celuilalt: să fie cineva care nu este.
O relație de dragoste se poate transforma într-o relație. Este trecerea de la dragostea ideală (sau pasiunea) la iubirea adevărată bazată pe crearea unei legături mature din punct de vedere emoțional. Oamenii care se iubesc sunt de acord tacit cu sentimentul pe care îl au despre motivele acestei iubiri și despre care sunt aspectele de caracter ale celuilalt care nu alimentează acest sentiment. Așa se formează un cuplu.
