Puterea socială: definiție și tipologii

Un profesor are putere asupra elevilor săi. Părinții sunt supărați de copiii lor. Un angajator are putere asupra angajaților săi. Politicienii au putere. Puterea socială este prezentă în toate domeniile vieții. Unii oameni au putere asupra altora, unele profesii dau mai multă putere... dar ce este puterea? Nu este suficient să spunem că cineva are putere, trebuie să definim clar ce este.

Puterea este capacitatea de a face sau de a fi ceva . Posibilitatea exercitării stăpânirii hegemonice asupra unuia și/sau mai multor indivizi. Capacitatea de a influența unul și/sau mai multe persoane și de a avea autoritate supremă recunoscută în cadrul unei societăți. După cum puteți vedea, definiția puterii este foarte largă. De-a lungul istoriei s-au formulat diverse definiții, teorii și tipologii ale puterii, așa că pentru a o înțelege mai bine este necesar să le cunoaștem pe cele mai acceptate.

A fost unul dintre primii care a vorbit despre putere Friedrich Nietzsche (2005). El a vorbit despre voința de putere înțeleasă ca ambiția de a realiza dorințele . Aproape în același timp, Max Weber a definit-o ca o oportunitate sau posibilitate existentă într-o relație socială care permite unui individ să-și îndeplinească voința.

Deși au existat și mulți alți autori, aceștia sunt cei care au avut cea mai mare relevanță fără a uita lucrările despre puterea socială apărute din psihologie.

Max Weber

Max Weber a fost unul dintre cei mai importanți gânditori ai secolului al XX-lea. Deși domeniul său de studiu este foarte variat, ne vom concentra pe conceptul de putere și dominație. Pentru Weber, puterea înseamnă probabilitatea de a-și impune propria voinţă în cadrul unei relaţii sociale mergând chiar împotriva oricărei rezistenţe şi oricare ar fi baza acestei probabilităţi (Weber 2005).

În acest sens, puterea implică capacitatea potențială de a impune voința și se poate manifesta în diferite moduri. În timp ce dominația înțeleasă ca o formă de comandă-supunere ar fi cel mai eficient mod de a exprima puterea.

Există diferite tipuri de domenii. Una dintre cele mai importante este legitimitatea sau credința în validitatea unei ordine sau a unei anumite relații sociale. Există trei forme de legitimare în domeniu (Weber 2007):

Domeniul juridic rațional: se bazează pe credința în legitimitatea ordinii stabilite și a dreptului de a da ordine de către cei care au competența de a exercita stăpânirea în acea ordine. Dominanța tradițională: se bazează pe credința comună în sacralitatea tradițiilor care au existat dintotdeauna și în legitimitatea componentelor de a exercita autoritatea în virtutea acestor tradiții. Dominanța carismatică: se bazează pe livrarea extraordinară a sfințeniei, eroismului sau exemplarității unei persoane și a ordinii create sau revelate de această persoană.

marxism

Doilea Karl Marx mișcarea politică a clasei muncitoare are ca scop ultim ocuparea puterii politice (scrisoare către Bolte 29 noiembrie 1871). Lupta politică de clasă este baza pentru dobândirea puterii sociale. Este deasupra altor forme de luptă de clasă precum cea economică sau ideologică. Deși, potrivit lui Marx, schimbările în baza economică pot influența preluarea puterii, practicile politice vor avea o pondere mai mare (Sanchez Vazquez 2014).

Cu toate acestea, Marx nu a creat o teorie a puterii. Ea sugerează că puterea politică propriu-zisă este violența organizată a unei clase pentru oprimarea alteia (Marx și Engels 2011). Prin urmare, marxiştii ulterioare au aprofundat în continuare în teoriile puterii sociale. De exemplu, pentru Antonio Gramsci (1977) puterea claselor dominante asupra proletariatului și a tuturor claselor subjugate în modelul de producție capitalist nu este dată pur și simplu de controlul aparatului represiv al statului. Această putere este dată în esență de hegemonia culturală pe care clasele conducătoare o pot exercita asupra claselor subjugate prin controlul sistemului de învățământ, al instituțiilor religioase și al mass-media.

Michel Foucault

Foucault a susținut că puterea este peste tot pentru că vine de nicăieri. Prin urmare, puterea nu poate fi situată într-o instituție sau într-un stat și ideea marxistă de preluare a puterii nu ar fi posibilă. Puterea este o relație de forțe care are loc într-o societate dată și la un moment dat . Deci, fiind rezultatul relațiilor de putere, este peste tot. Iar subiecții nu pot fi considerați independenți de aceste relații.

Foucault, răsturnând concepțiile anterioare despre putere, întreabă modul în care relaţiile de putere pot produce norme juridice care, la rândul lor, produc discursuri ale adevărului . Deși puterea, legea și adevărul se hrănesc reciproc, puterea menține întotdeauna o anumită influență preponderentă asupra legii și adevărului.

Deşi Foucault analizează puterea în diferite contexte și epoci, unul dintre cele mai importante concepte este cel de bioputere (Foucault 2000). Bioputerea este o practică a statelor moderne prin care controlează populația . Puterea modernă conform analizei lui Foucault este codificată în practicile sociale și comportamentul uman, pe măsură ce subiectul acceptă treptat normele și așteptările ordinii sociale. Cu bioputerea se deschide calea către o regularizare biologică a vieții. Un exemplu clasic poate fi găsit în structurile psihiatrice, închisorile și tribunalele care definesc normele cu care o parte a populației se desparte de societate (Foucault 2002).

Puterea socială în psihologie

În cadrul psihologiei sociale, John French și Bertram Raven (1959) au propus cinci forme de putere . Resursele disponibile celor care exercită puterea se bazează pe aceste cinci forme. Aceste forme de putere sunt următoarele:

Putere legitimă: Puterea unui individ sau a unui grup datorată poziției și obligațiilor relative ale liderului în cadrul unei organizații sau societăți. Puterea legitimată conferă autoritate delegată formal celor care o exercită.

Puterea de referință: capacitatea unor indivizi de a-i convinge sau de a influența pe alții. Se bazează pe carisma și abilitățile interpersonale ale celor de la putere. Aici persoana supusă puterii ia drept model persoana care o exercită și încearcă să se comporte ca el.

Puterea expertă: derivă din abilitățile sau experiența unor persoane și din nevoia pe care o are organizația sau societatea pentru aceste abilități. Spre deosebire de alte categorii, această putere este de obicei foarte specifică și limitată la domeniul particular în care expertul este calificat.

Puterea de recompensă: depinde de capacitatea liderului de a acorda recompense materiale. Se referă la modul în care individul poate oferi altora un beneficiu ca recompensă precum timp liber, cadouri, promoții, creșteri de salariu sau responsabilități.

Puterea coercitivă: se bazează pe capacitatea de a impune pedepse din partea titularului său. Poate fi comparat cu capacitatea de a lua sau de a nu acorda recompense și își are originea în dorința celui care i se supune de a obține recompense valoroase dar de teamă să nu le piardă. Această teamă este cea care asigură până la urmă eficacitatea acestui tip de putere.

După cum am văzut, concepțiile despre puterea socială au fost diferite și puternic influențate de epoci. De la o concepție a puterii ca stăpânire asupra unei persoane, am trecut la înțelegerea acesteia ca o rețea complexă de relații. Această concepție mai actuală despre putere demonstrează că suntem mereu implicați în relații de bomboane . Fiecare interacțiune pe care o facem va fi caracterizată de diferențele de putere existente. A fi conștient de puterea socială este așadar un prim pas pentru a evita influența acesteia și a nu o exercita.

Bibliografie

Foucault Michel (2011). Istoria nebuniei în epoca clasică. Editura: BUR Rizzoli Univ. Bibliotecă.

Foucault Michel (1979). Microfizica puterii. Intervenții politice. Editura: Einaudi.

Foucault Michel (2000). Trebuie să apărăm societatea. Editura: Feltrinelli.

francez John e Raven Bertram (1959). Bazele puterii sociale. Ro Studii în puterea socială D. Cartwright Ed. p. 150-167. Ann Arbor MI: Institutul de Cercetare Socială..

Antologie a scrierilor lui Antonio Gramsci. Editura: Editor Riuniti Univ. Presa.

Marx Karl și Engels Friedrich (2005). Afișul Partidului Comunist. Editura: Laterza.

Nietzsche Friedrich Wilhelm (1976). Așa a vorbit Zarathustra. O carte pentru toată lumea și pentru nimeni. Editura: Adelphi.

Sánchez Vázquez Adolfo (2014). Între realitate și utopie. Eseu despre politică morală și socialism. Fondul de Cultură Economică.

Weber Max (2017). Economia si societatea. Comunitățile religioase. Editura: Donzelli.

Weber Max (2014). Sociologia puterii. Editura: Pgreco.