De ce ne place să ascultăm muzică tristă? Există ceva magnetic și atractiv în cântece precum Lacrimi în Rai de Eric Clapton sau în Aleluia de Leonard Cohen. Este o emoție muzicală care, departe de a ne copleși sau de a ne provoca disconfort, ne trezește cele mai intime sentimente, oprind lumea și permițându-ne să navigăm în introspecția Sinelui nostru...
Nu ne înșelim când spunem că în lista celor mai de succes melodii se regăsesc mereu unele cu tentă melancolică. Un exemplu pe cât de inedit, pe atât de interesant este cel al cântăreței engleze Adele . Cariera ei muzicală se bazează pe acea chintesență pe acea tristețe pe acel parfum permanent în care o rupe dezamăgirea, angoasa și singurătatea pătrund în cuvinte precum cele ale mai mult decât celebri. Buna ziua .
Suntem masochisti? Pentru că ne place atât de mult să ascultăm Toată lumea doare de REM și toate acele titluri pe care le ascultăm buclă chiar și când noi suntem cei care ne distrează? Aristotel însuși a afirmat deja la vremea lui că muzica are darul de a elibera. În această idee primordială el anticipa deja ceea ce astăzi cunoaștem catarsis emoțional, mecanismul prin care ne permitem să exprimăm sentimente, senzații și emoții complexe.
Nimeni nu este imun la efectele muzicii. Creierul este fascinat de el. În plus studii precum cel realizat de Universitatea McGill în Quebec, condus de neuropsihologul Valorie Sampoor, explică că activitatea neuronală în zone precum nucleul accumbens (asociat cu recompense) ar fi dovada că muzica este la fel de importantă pentru ființe umane precum este mâncarea sau relațiile sociale.
Pentru că nimic nu se compară
nimic nu se compara cu tine.
Am fost atât de singur fără tine
ca o vrabie care nu cântă.
Nimic nu poate opri aceste lacrimi singuratice să curgă
Spune-mi dragă unde am greșit?(…)-
- Sinéad O'Connor. Nimic nu se compară cu 2 U –
Ne place să ascultăm muzică tristă pentru că creierul nostru are nevoie de ea
Cunoscătorii muzicii triste susțin că este una dintre cele mai emoționante cântece din istorie Nimic nu se compară cu 2 U interpretat de Sinead O'Connor și scris de Prince în 1985. Muzica, versurile și un chip de femeie plângând în prim plan intră aproape imediat în profunzimile creierul nostru emoțional . Este aproape imposibil să nu fii lovit de un număr infinit de senzații prin sentimente care aduc cu ele amintirile noastre din trecut, imagini cu care să ne identificăm.
Faptul de a-ți face plăcere tocmai din emoțiile triste pare aproape o contradicție. Tocmai această premisă (sau această dilemă) a fost punctul de plecare pentru un colectiv de psihologi, muzicieni, filozofi și neurologi de la Universitatea din Tokyo care a decis să efectueze o serie de studii de cercetare pe acest subiect. Datele au fost publicate în jurnal Frontiere în psihologie și nu ar fi putut fi mai interesante. Să le vedem în detaliu.
Cântecele triste produc emoții pozitive în noi
Cei mai mulți dintre noi ne place muzica tristă, știm asta. Cu toate acestea, există ceva pe care toți am putut să verificăm: după ce ascultăm un playlist melancolic, nu ne simțim rău. Adică nu ne simțim copleșiți de acel disconfort de la acele înfrângeri din acea durere cauzată de o despărțire sau de o trădare. Ceea ce simțim după ascultare - fapt curios - este bunăstarea, ușurarea, liniștea.
Unul dintre cercetătorii implicați în acest studiu, dr. Ai Kawakami, expert în muzică și emoții, subliniază necesitatea de a distinge emoția trăită de emoția percepută sau indirectă. Muzica are capacitatea de a ne face să percepem emoții de acest ultim tip: intrăm în contact cu ele dar nu le suferim. Adică nu le simțim cu aceeași intensitate ca atunci când viața însăși ne lovește cu un eveniment neașteptat și dezolant.
Cântecele triste au calitatea curioasă de a se conecta cu cele mai profunde emoții și apoi de a ieși din ele nevătămate. Și nu numai asta: unul iese la iveală în noi senzație de bine .
Cântecele triste ne inoculează pe viață
Leonard Cohen a spus că de fiecare dată când a interpretat melodia Aleluia de Jeff Buckley a simțit o emoție specială. Era ca și cum ai găsi echilibrul într-o lume haotică, cum ar fi căutarea reconcilierii în conflict. Așadar, unul dintre motivele pentru care ne place muzica tristă este că ne injectează puțină liniște, picături de introspecție și lovituri de catharsis emoțional.
Acest tip de muzică este un vaccin care ne apără de greutățile vieții. De fapt, recurgem la el așa cum facem cu cărțile care ne spun povești dramatice ca atunci când alegem să vedem un film cu o intriga tristă, dar care ne lasă mereu cu o lecție. Magia emoțiilor indirecte generate de aceste dimensiuni este autentică și incredibil de utilă.
Aceste experiențe artistice ne eliberează de emoțiile reale, cele mai sângeroase și dureroase care atât de des ne paralizează în condiții deloc plăcute. Ne place muzica tristă pentru că ne permite să ne conectăm cu sinele nostru emoțional într-un mod mai sigur și evident mai frumos. Prin versuri ne putem întoarce la momentele trecutului nostru plângând după ele, eliberându-ne de greutatea lor și revenind în prezent fără zgârieturi.
Putem chiar să ne lăsăm purtați de frumusețea muzicii și a versurilor pentru empatiza cu artistul bucurându-te de un moment de intimitate în care să mergi prin acest univers extraterestru plin de tristețe profundă. Indiferent de ce, ieșim mereu mângâiați, gata să ne înfruntăm ziua cu un temperament mai puternic.
