Dacă într-o zi mă vezi trist, nu-mi spune nimic: doar iubește-mă. Pentru că uneori, când sunt spulberat înăuntru, nu am nevoie de cineva care să pună la loc piesele, ci doar să mă însoțească în timp ce le pun eu în ordine.
Dacă observi vreodată o dezamăgire în ochii mei, nu te grăbi să mă întrebi ce se întâmplă cu mine sau ce mă face să mă simt așa. Vă rog mai întâi încearcă să mă învălui cu căldura prezenței tale. Pune-mi mai puține întrebări și dă-mi mai multe îmbrățișări .
Pentru că atunci când sunt bolnav și trist când melancolia mă doare și mintea îmi îngheață, vreau doar să fiu singur știind că sunt însoțit. Nu-mi cere să mă opresc din suferință, nu-mi cere să nu plâng sau să mă retrag.
Dacă într-o zi mă vezi plângând, pune o mână pe umăr și invită-mă să vorbesc și despre vremea de afară. Pentru că complicitatea rezultată în urma șederii va fi suficientă pentru a mă face să simt confortul propriei case.
Dacă mă vezi vreodată trist, nu fugi de tristețea mea. Nu-mi da mesajul că sunt indezirabil, nu mă face să mă simt lipsit de valoare sau irelevant. Pentru că dacă nu-mi suporti umbrele nici nu meriți să te bucuri de lumina mea.
Amintește-mi că suferința care mă cuprinde astăzi mă va ajuta să-mi examinez interioritatea, să respir și să-mi rearanjez gândurile.
Dacă mă vezi vreodată trist și nu știi ce să fac lasă-mă să înțeleg că sunt important, dar respectă-mi nevoia de a intra în mine pentru a mă primi și a mă examina . Nu-l lăsa pe tristeţe mă blochezi pentru că mă ajută să reflectez și să analizez lumea.
Dacă mă vezi vreodată trist, nu-mi spune nimic. Doar iubește-mă. Dacă mă găsești în singurătatea nopții întunecate, nu mă întreba nimic. Pur și simplu însoțește-mă. Dacă te uiți la mine și eu nu mă uit, nu gândești rău, înțelegi-mă. Dacă ai nevoie de iubire, nu te teme și iubește-mă.
Dacă mă simt vreodată trist, voi încerca să vorbesc cu tine de îndată ce voi avea puterea. Voi încerca să mă simt important, să accept nuanțele vieții, să apreciez bunătatea și afecțiunea care constă în faptul că m-ai primit atunci când am avut cea mai mare nevoie.
Importanța împărtășirii acestui mesaj
Acest mesaj ar fi putut fi scris de oricine. Nu contează dacă este copil sau adult: o îmbrățișare fără argumente sau întrebări ne ajută să ne normalizăm emoțiile și să înțelegem mesajul pe care ni-l transmit.
Oamenii din jurul nostru nu trebuie judecător nici să ne disprețuim starea emoțională nu trebuie să ne evalueze valoarea prin intermediul suferinței noastre; acest lucru este esențial pentru a putea avea încredere în ceilalți.
Sunt îmbrățișări, cuvinte, priviri și sute de oameni care ne transmit acest mesaj. Reacția celorlalți la tristețea noastră ne oferă o lecție socială și emoțională care ocupă un loc foarte adânc în bagajele noastre.
Dacă oamenii din jurul nostru răspund cu respingere, probabil că vom ajunge să credem că există emoții care nu merită să fie respectate. Acest lucru ne duce adesea la o identitate falsă: ne arătăm ca niște oameni excesiv de veseli și optimiști.
Dar tristețea face parte și din noi și din experiențele care constituie nuanțele care ne însoțesc în viață. De aceea, dacă vedem vreodată pe cineva în jurul nostru care suferă, nu-l putem refuza. Trebuie să facem exact ceea ce ne-am dori să ni se facă, nici mai mult, nici mai puțin.
