Coeziunea și performanța grupului

Există multe elemente care caracterizează structura unui grup; plecând de la ordinea de la repartizarea ierarhică sau de la relaţii de putere de influenţă, prestigiu şi diversificare. Deși majoritatea oamenilor sunt conștienți de acest lucru, adevărul este că funcționarea corectă a unui grup se bazează pe distribuția și configurarea anumitor elemente precum roluri, norme și coeziunea grupului a căror funcție este mai puțin evidentă dar care sunt ingredientele reale care transformă un simplu agregat de oameni într-un grup.

Deci oamenii se pot reuni pentru a forma un conglomerat și se pot numi grup. Cu toate acestea, acest lucru nu îi face un grup în sine, deoarece pentru a fi astfel este necesar să posede o identitate, o structură și o interdependență comune. Pe baza acestor variabile, coeziunea de grup va fi distinctiv.

Coeziunea grupului

Coeziunea este lipiciul grupului. Există diferite forme de coeziune care pot apărea într-un grup:

Coeziunea prin atracție personală: se bazează pe caracteristica interdependenței definită ca forță care ține membrii grupului împreună datorită interesului și atracției reciproce. Acest tip de coeziune apare de exemplu între colegii de școală.

Coeziunea pe obiective: se bazează pe ideea de apartenență la un grup datorită capacității sale de a ne ajuta să atingem obiectivele. Astfel de obiective sunt în general considerate dificil de atins singur. În acest caz oamenii rămân în grup atâta timp cât există anumite activități și interese. Acest tip de coeziune este tipic medii de lucru .

Coeziunea prin atracție de grup: coeziunea poate deriva din interesul sau atractia pe care il trezesc activitatile desfasurate de grup. În acest caz, familiaritatea sau obiectivele care pot fi atinse nu au nicio importanță, există coeziune pentru că membrilor le place organizarea grupului, tipul de muncă etc. Și vor să facă parte din acesta din acest motiv. Acest tip de coeziune apare la companiile care trezesc interes dincolo de obiectivele personale ONG-uri etc.

Paradigma coeziunii de grup

Întrucât lumea este un loc globalizat cu companii mari care se dezvoltă exponențial, uneori elemente importante ale psihologiei individuale și de grup se pierd în favoarea unor beneficii mai mari.

Compania și managerii săi încearcă să obțină performanțe maxime de la lucrători, dar uneori o fac prin instrumente sau scenarii nepotrivite pierzând posibilitatea rafinării sau integrării elementelor de îmbunătăţit . Acesta poate fi cazul coeziunii de grup.

Graba și organizarea slabă îi pot determina pe unii oameni să lucreze împreună pentru a obține rezultate mai bune. Deși pot fi oferite stimulente pentru ca acest lucru să se întâmple, pare o soluție înțeleaptă să studiem relația dintre coeziunea grupului și performanță pentru a înțelege dacă această variabilă independentă este capabilă să o modifice pe cea dependentă.

În acest scop vom vorbi despre coeziunea grupului plecând de la interdependența față de identitatea și structura comună . Există paradigme care definesc ideea de coeziune de grup, reușind să o explice prin experimente care ne pot ajuta să stabilim importanța acesteia în prezicerea comportamentului și deci a performanţă de oameni.

Paradigma grupurilor minimale: identitatea comună

În paradigma grupurilor minimale (Tajfel et al. 1971) a fost pusă următoarea întrebare:

Care este condiția minimă pentru ca un număr de indivizi izolați să fie considerați un grup?

Participanții care

Răspunsul s-a dovedit a fi afirmativ. 77% dintre oameni au ales opțiunea care a avantajat propriul grup în detrimentul celuilalt . 15% au acționat corect. S-a observat însă că tendința generală a fost de a favoriza în mod sistematic oamenii din grup, indiferent dacă celălalt a fost vătămat.

Prin paradigma grupurilor minimale se explică coeziunea plecând de la categoria socială. În acest sens, faptul că mai multe persoane aparținând unui grup sunt percepute ca parte a acestuia pare a fi un element de diferențiere suficient pentru a forma un grup.

Teoria identității sociale: conceptul de sine ca regulator al tuturor

Tajfel a revenit la studiul coeziunii de grup plecând de la analiza unei alte variabile importante în psihologia personală: conceptul de sine. Este definit prin

Identitatea personală: adică o parte a conceptului de sine care derivă din semnificații și emoții din experiența emoțională personală și din cele mai intime aspecte ale fiecăruia.

Identitatea socială: este conectat la partea din conceptul de sine care derivă din apartenența la grupuri sociale împreună cu valoarea și sensul emoțional asociat acestuia. Cu alte cuvinte, unele aspecte ale imaginii sau semnificației pe care oamenii o au despre ei înșiși provin din apartenența la anumite grupuri sau categorii sociale.

Întrucât menținerea identității sociale cât mai pozitive este o nevoie de bază, apartenența la grup este definită și prin căutarea unor aspecte pozitive pentru identitatea cuiva. Aspectele grupului care contribuie la o identitate adecvată nu sunt nici pozitive, nici negative în sine, dar pot deveni astfel în comparație cu atributele altor grupuri.

Conform acestei teorii, coeziunea de grup derivă din trebuie să păstrați conceptul de sine și știind că grupul alimentează acest concept într-un mod pozitiv.

Relația dintre coeziune și performanța grupului

Prin studii și experimente realizate de psihologia socială și cunoașterea motivului coeziunii în unele grupuri putem trage câteva concluzii cu privire la relația dintre coeziune și performanța grupului.

Conform modelului de satisfacere a nevoilor coeziunea nu precede efectuarea muncii depuse de grup ; in schimb pare sa functioneze exact invers. Performanța promovează coeziunea. Dacă un partid politic câștigă alegerile într-o țară, este probabil ca coeziunea în acel grup să crească pe baza rezultatelor obținute.

Există vreo relație între cei doi?

Datele sugerează următoarele concluzii:

Există o relație semnificativă între coeziune și performanță sau productivitate.
• Această relație apare mai ales în grupuri naturale sau grupuri mici.
• Grupuri care necesită a grad ridicat de interacțiune pentru a obține o performanță eficientă nu se numără printre cei care arată o relație mai mare între coeziune și performanță.
Angajamentul față de activitatea de desfășurat este elementul care explică cel mai bine relația dintre coeziune și productivitate. Atractia interpersonala si atractia de grup joaca un rol secundar.
• Direcția efectului este mai mare de la performanță la coeziune, mai degrabă decât invers, așa cum sa explicat anterior.

Coeziunea de grup stă la baza fenomenelor colective precum interacțiunea, normele, presiunea, conformismul, identitatea de grup, gândirea de grup, performanța, puterea și conducerea și atmosfera de grup.

O mai mare coeziune pare să corespundă unei presiuni sau influențe mai mari a grupului asupra membrilor săi atât în ​​aspecte socio-emoţionale cât şi în cele referitoare la activităţi. Pe de altă parte, atracția care dă naștere coeziunii și deci capacitatea de influență poate fi alimentată de caracteristicile personale ale membrilor, obiectivele sau activitățile grupului.