Mama este un cuvânt puternic și plin de sens. Frumos pentru mulți; în jurul ei apar amintiri, esențe și firesc copii. Rolul mamei are însă și limitele sale, întrucât persoana care îl desfășoară și depășirea lor poate pune în pericol atât femeia, cât și copiii, făcându-i pe cei din urmă dependenți și nesigur .
Nu vrem ca acesta să devină un alt articol care să enumere lucrurile pe care le facem greșit, mai degrabă vom încerca să vorbim ce conduită și ce atitudini să urmam pentru a echilibra rolul nostru de mame fără a încerca să avem control asupra tuturor și a tuturor, dând spațiu copiilor noștri și abilităților lor de a face față singuri provocărilor implicite în dezvoltare. Pentru binele lor, dar și pentru al nostru.
Nu vreau decât ce este mai bun pentru copiii mei
Acest mesaj reflectă una dintre axiomele în jurul căreia se învârt multe mamelor . Acesta este un mesaj ambiguu deoarece pleacă de la o dorință a părinților care nu își iau în considerare copiii cu propriile nevoi și cerințe. În acest sens seamănă cu mesajul care spune că vreau doar ca copiii mei să aibă ceea ce eu nu am avut (că nu le lipsește nimic).
Fiecare copil este unic și are nevoi individuale, precum și propriile gusturi și personalitate. Totuși, atunci când părinții – în special mamele – au dorințe și fantezii, le este greu să asculte ce au de spus cei mici. Ce sport sau activități extrașcolare și-ar dori să facă, ce și-ar dori să mănânce, cum ar dori să se îmbrace, ce ar dori să studieze sau să facă cu viața lor.
Misiunea mamelor este aceea de ajutoare care își însoțesc copilul în timpul creșterii, nu aceea de a dori în locul lui: cel mai bun lucru pentru o mamă poate să nu corespundă cu cel al fiul . Deoarece copiii sunt dependenți de părinți atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere al dragostei și afecțiunii în calitate de copii, ei pot ajunge să pună dorințele părinților înaintea lor.
Ascultă înainte de a conduce
Copiii, oricât de mici și lipsiți de apărare par, au propriile lor gusturi și dorințe încă de la o vârstă foarte fragedă. A le oferi posibilitatea de a alege și de a decide între diverse opțiuni stimulează această caracteristică și îi determină să se simtă speciali și încrezător deci pe drumul cel bun pentru a-și atinge încet autonomia. Părinții cred adesea că știu ce este mai bine pentru copiii lor, dar luarea deciziilor pentru ei nu face decât să-i facă nesiguri.
Ii poti implica imediat pe cei mici in decizii oferindu-le optiuni inchise despre ce sa manance, de exemplu. Lasă-i să aleagă ce pește preferă sau consultă-i cu privire la unele schimbări din casă precum decorul dormitorului lor. Dacă nu pot decide, informați-i și implicați-i în deciziile familiei, cum ar fi mutarea sau schimbarea școlii.
Autonomie = încredere
Noi, mamele, ne vom vedea mereu copiii ca pe niște ființe fără apărare, motiv pentru care ne este atât de greu să le stimulăm autonomia. Totuși, dacă nu facem acest lucru vom putea crește copii aflați în întreținere care nu știu să facă singuri lucrurile sau care știu să le facă dar cu un sentiment constant de nesiguranță.
Autonomia poate fi promovată de la o vârstă foarte fragedă. Primul pas este să nu faci nimic din ceea ce copilul nu poate face singur. De exemplu, metoda Baby-Led Weaning sau hrănirea complementară la cerere pot fi introduse încă de la 8 sau 9 luni.
O altă modalitate de a-i încuraja pe copii să devină independenți este să-i implici în treburile casnice: fă-i să colaboreze scoțând gunoiul, făcând patul, punându-și hainele în mașina de spălat, îngrijind animalele de companie sau plantele, chiar ajutând la pregătirea meselor sau la curățarea casei. Întotdeauna în funcție de abilitățile lor, care sunt adesea mai mari decât credem noi.
Copiilor le place să li se spună că sunt folositori. După cum s-a spus înainte le poți promova autonomia de când sunt foarte tineri. Dar dacă nu ai făcut-o niciodată, să știi că nu este niciodată târziu să începi. A face acest lucru nu înseamnă a pierde orice control asupra lor, ci mai degrabă a crește copii capabili să-și rezolve problemele cu o mai mare stimă de sine și încredere în sine.
Deveniți cineva
În societatea de astăzi, cei mai mulți oameni sunt obsedați de obținerea unui titlu și ca buni părinți este normal să fim influențați și să punem pe primul loc studiile și notele copiilor noștri, suprapunându-le altor experiențe – mai mult sau la fel de îmbogățitoare – care nu au nicio legătură cu performanța academică. Educația și studii ele devin elementul fundamental si poate singurul care conteaza pentru dezvoltarea copiilor nostri.
Ne concentrăm totul pe această concepție (foarte restrânsă) despre educație, îi pedepsim și îi certam când nu iau note bune, îi împingem să-și petreacă după-amiezele la studiu, weekend-urile și vacanțele. Mai mult, atunci când copiii noștri eșuează, încercăm să-i justificăm căutând o tulburare sau o problemă cognitivă.
Pentru a evita acest lucru, mamele nu ezita sa-si sacrifice propriile ore libere pentru a studia sau a-si face temele cu copiii lor. Ei se asigură că își fac temele și chiar le fac pentru ei atâta timp cât obțin o notă bună. Totuși, treaba unei mame este să le ofere copiilor săi timp și spațiu adecvat și să-i ajute să se organizeze corect, încurajându-i să se angajeze, dar fără să o facă pentru ei. Pe măsură ce copiii cresc, ei trebuie să învețe că temele sunt responsabilitatea lor și că au trei scopuri foarte specifice care îi dau sens:
- Consolidați învățarea făcută în clasă.
- Aprofundați învățarea făcută la clasă.
- Creați o rutină de lucru.
Este greu să creștem alături de copiii noștri, lăsându-le treptat spațiul care le permite să crească și în care trăiesc provocări care le solicită și le stimulează abilitățile. Cu toate acestea, este cel puțin la fel de necesar ca să le oferiți adăpost, hrană sau îmbrăcăminte. În acest sens, mama protectoare și direcătoare trebuie să lase treptat loc mamei care însoțește și stimulează, care își spune părerea dar care nu decide.
Aceasta presupune să începem să-i sprijinim în realizarea viselor și a obiectivelor care poate nu ne plac. Poate că drumul pe care și-l aleg pentru ei înșiși nu este cel pe care l-am fi gândit pentru ei dar sa nu uitam ca este viata lor, nu a noastra si ca adulti avem puterea enorma de a o face minunata sau, dimpotriva, de a-i lipsi de visele lor. Acesta este adevăratul sacrificiu pe care îl cere educația.
