Desenul copiilor, pe lângă faptul că este o activitate recreativă, este unul dintre mijloacele de care dispun copiii pentru a traduce realitatea pe hârtie sau alt tip de suport. Fie că este vorba de imaginația lor sau de viziunea lor particulară asupra lumii pe care o trăiesc, în desenele lor o reprezintă pe a lor constructii despre cum este lumea.
Relația dintre imaginile mentale ale copilului și desenele sale este foarte strânsă . În timp ce imaginile mentale sunt imitații interiorizate, desenul este o imitație exteriorizată. În multe cazuri, așadar, investigarea dezvoltării calitative a desenului copiilor ne permite să înțelegem, cu anumite rezerve, capacitatea simbolică a copilului.
Desenul copiilor: faze
În acest articol vom vorbi despre diferitele studii ale lui Luquet asupra fazelor referitoare la desenul copiilor. În ele a început prin a afirma că principala caracteristică a desenului copilăresc este că este realist întrucât copiii sunt mai concentrați pe desenarea caracteristicilor realității decât pe aspecte legate de frumusețea artistică. Fazele în care evoluează desenul copiilor sunt: (a) realismul fortuit (b) realismul eșuat (c) realismul intelectual și (d) realismul vizual.
Realism accidental
Desenul începe ca o extensie a activității motorii care este surprins pe un suport. Este motivul pentru care primele producții ale copilului vor fi cele pe care le cunoaștem noi mâzgăliri . Mâzgălile sunt urme lăsate de copil din primele sale investigații asupra mișcărilor sale. Ele oferă baza pentru următorii pași.
Curând copiii încep să găsească asemănări între desenele lor și realitate sau chiar încearcă să o surprindă chiar dacă nu pot. Dacă îi întrebăm ce desenează la început, s-ar putea să nu ne spună nimic, dar de îndată ce găsesc o anumită analogie între desenul lor și cel realitate o vor considera o reprezentare a acesteia .
Această etapă se numește realism fortuit din moment ce reprezentarea realităţii ia naştere după sau în timpul realizării desenului . Nu există nicio intenție prealabilă de a urmări un aspect concret al realității. Asemănarea este întâmplătoare sau fortuită dar copilul o primește cu entuziasm și uneori după ce observă analogia încearcă să o îmbunătățească.
Realismul ratat
Copilul încearcă să deseneze ceva precis, dar intenția lui trebuie să facă față unor obstacole iar rezultatul realist pe care și-l dorește este pierdut. Principala dintre aceste limitări este că controlul activității motorii nu a dezvoltat încă o precizie suficientă pentru a realiza desenele sale. O altă problemă este caracterul discontinuu și limitat al atenției copiilor: neacordarea suficientă atenție Atenţie unele detalii pe care designul trebuie să le respecte sunt trecute cu vederea.
Potrivit lui Luquet, cel mai important aspect al acestei faze este incapacitatea sintetică . Aceasta este dificultatea copilului în organizarea, plasarea și orientarea diferitelor elemente în cadrul desenului. La desen, relația dintre elemente este foarte importantă deoarece organizarea lor modelează desenul. Cu toate acestea, în această etapă copiii au unele probleme cu acest aspect. De exemplu, se poate întâmpla ca atunci când desenează o față să pună gura deasupra ochilor.
Realism intelectual
Odată depășite obstacolele fazei precedente și așa-numita incapacitate sintetică, nimic nu împiedică desenul copilului să fie complet realist. Dar un aspect curios este că realismul infantil nu seamănă cu realismul adult. Copilul nu surprinde realitatea așa cum o vede, ci așa cum știe el că este . Vorbim de realism intelectual.
Este poate faza care reprezintă cel mai bine desenul copilăresc și cel mai interesant când vine vorba de cercetare și studiu. În această fază vom vedea două caracteristici esențiale: transparența și lipsa de perspectivă.
Când vorbim despre transparență înseamnă că copilul face vizibile lucrurile ascunse făcând transparent ceea ce ne împiedică să le vedem . De exemplu, desenați un pui în interiorul unui ou sau picioare în pantofi. Iar celălalt proces, lipsa perspectivei, constă în proiectarea obiectului pe sol ignorând perspectiva; un exemplu este desenarea verticală a fațadei unei case și a interiorului camerelor văzut de sus.
Aceste două caracteristici ne arată că factorii vizuali nu sunt cel mai relevant aspect în desene. Copilul se uită la reprezentarea sa mentală și încearcă să surprindă ceea ce știe în ceea ce vrea să deseneze . Și de aceea apar erori precum transparența lucrurilor opace sau lipsa de importanță a menținerii perspectivei.
Realism vizual
După vârsta de opt sau nouă ani începe să apară un model asemănător cu cel adult Unde copilul desenează realitatea așa cum o vede . Pentru a face acest lucru copilul aderă la două reguli: cea a perspectivei și cea a modelului vizual. Caracteristicile realismului intelectual dispar complet: elimină obiectele nevizibile, adoptă o singură perspectivă și menține proporția dimensiunilor. Cu alte cuvinte, copilul adoptă realismul vizual.
Din această cauză, desenele copiilor pierd acea caracteristică particulară care i-a definit. Mai mult, mulți copii încep să-și piardă interesul pentru desen pentru că încep să simtă că capacitatea lor nu le permite să facă desene care se apropie de realitate.
In concluzie este interesant de mentionat ca desi este posibil sa stabilim dezvoltarea desenului copiilor in etape trebuie sa fim precauti. De fapt, această dezvoltare nu este liniară așa cum ne putem imagina, vom găsi progrese și eșecuri în diferitele faze. Prin urmare, atunci când se confruntă cu o sarcină mai dificilă, copilul poate adopta strategia unei etape anterioare.
