Drepturile fundamentale au apărut în Franța la sfârșitul secolului al XVIII-lea, odată cu Declarația Drepturilor Omului și Cetățenilor. Conceptul de drepturi ale omului se întoarce la legea naturală stabilită în antichitate de către romani şi bazată pe idei raţionale derivate din natura lucrurilor.
Prin Lege înțelegem ansamblul normelor juridice create de Stat în scopul reglementării comportamentului persoanelor și a căror nerespectare atrage o sancțiune judecătorească.
Legea stabilește așadar baza pentru conviețuirea socială cu scopul de a asigura siguranța, egalitatea, certitudinea, libertatea și justiția fiecărui membru. Scopul este stabilirea armoniei, ordinii și echilibrului social.
Prin acest articol dorim să facem lumină asupra conceptelor legate de drepturile omului și drepturile fundamentale, precum și diferențele lor caracteristice și impactul lor social.
Drepturile omului
Urmând definiţia Dreptului putem introduce şi să înțeleagă drepturile omului ca o limitare a acțiunilor statului față de indivizi oferindu-le un spatiu de libertate conform condiţiei lor de fiinţe umane.
Prin urmare, drepturile omului sunt esențiale pentru viață cu demnitate liber într-un context echitabil și pașnic.
Cu toții ne bucurăm de ea pur și simplu prin existența . Nu există nicio distincție între sex naționalitate etnie culoare religie reședință limbă partid politic vârstă sau condiție socială, culturală sau economică.
- Universal.
- Inviolabil.
- Netransferabil.
- Indispensabil.
- Interdependent.
Dreptul internațional al drepturilor omului stabilește obligația tuturor țărilor de a acționa astfel încât promovează și protejează drepturile omului și libertățile fundamentale ale indivizilor. Bazele acestui corp de reguli se găsesc în Carta Națiunilor Unite (1945) și în Declarația Universală a Drepturilor Omului (1948).
Drepturi fundamentale
Pentru ca un drept fundamental să existe, mai întâi trebuie să existe un drept al omului. Poate fi considerat un drept fundamental garanția pe care o națiune o oferă tuturor indivizilor din hotarele sale . Datorită importanței lor, aceste drepturi sunt reglementate de o Magna Carta în cadrul constituțiilor statelor.
Ele se deosebesc de restul drepturilor stabilite prin constituții întrucât sunt inalienabile (se dobândesc în momentul nașterii) și nu pot face obiectul unor tranzacții sau schimburi.
Apărarea drepturilor fundamentale este în general mai agilă din punct de vedere judiciar, cel puțin în societățile democratice, așa cum sunt considerate un pilon fundamental al societate . În acest sens observăm că fiecare țară are propriile sale drepturi fundamentale. Din păcate, multe dintre ele nu sunt respectate.
Diferența dintre drepturile fundamentale și drepturile omului
Principala diferență constă în teritorialitate . Drepturile omului sunt universale, fără nicio limitare. Pe de altă parte, drepturile fundamentale se încadrează într-un sistem juridic specific cu limitările ulterioare prevăzute de lege. Conceptul de drept fundamental este, prin urmare, predominant în sistemul juridic al unui stat.
Un drept fundamental este în primul rând un drept stabilit de constituție, de aceea preexistența dreptului trebuie avută în vedere pentru configurarea unui drept fundamental.
Drepturile omului au un conținut mult mai larg decât drepturile fundamentale . Distincția dintre cele două este esențială; de fapt, nu toate drepturile omului sunt recunoscute drept drepturi fundamentale.
În acest sens se poate observa cum în ordinea internă a Statelor și în special în doctrina constituțională se face distincție între ambele. În sistemul de stat predomină de facto conceptul de drept fundamental.
Această diferențiere cu consecințele asociate nu corespunde existenţei unei ordini juridice pluraliste în cadrul Statului . Printre alte consecințe, persistența acestei distincții între drepturile fundamentale și drepturile omului tinde să submineze exercitarea efectivă a activităților economice, sociale și cultural .
