Goliciunea existentiala, senzatia ca viata nu are sens

Viața nu are sens, aceasta este credința principală a celor care o experimentează senzația sfâșietoare a golului existențial combinate cu greutatea nedreptății și un fel de deconectare de ceea ce îi înconjoară.

În general, sunt oameni grijulii care investighează subiecte relevante precum moartea sau lipsa de libertate și care nu se pot separa de adâncuri. vid existențial care îi aspiră din ce în ce mai mult. Un vid la care societatea contribuie cu mesajele sale bazate pe valorile individualității și satisfacției imediate.

Sunt și oameni care navighează prin plăceri cu unicul scop de a anestezia suferința . Dar nici acest lucru nu este suficient pentru a umple golul.

Nu există motive să trăiești pentru niciunul dintre ei. Nimic nu-i umple, nimic nu-i satisface și ajung prinși într-o stare psihologică de suferință. În cele mai multe cazuri, această situație duce la depresie profundă sau la un comportament autodistructiv.

Golicitatea existențială: sentimentul că viața este lipsită de sens

Vidul existențial este o spirală fără sfârșit . Recunoaște-te ca cineva care vede lumea dintr-o perspectivă diferită din cauza inconsecvențelor constante sau pentru că te-ai lăsat dus de căutarea plăcerii pentru a evita suferința. Un fenomen foarte răspândit în prezent.

Adâncimea abisului

Dezvoltarea căutării cuiva a sensului vieții poate fi frustrată prin nerealizarea scopurilor. Când confruntarea dintre așteptări și realitate este atât de puternică încât rămâne doar dezamăgirea sau când situațiile de criză amenință sentimentul de securitate și certitudine fără a deține măcar instrumentele adecvate pentru a le face față.

Toate acestea duc la o stare profundă de frustrare existențială care golește persoana și o poate duce într-un abis de durere. De parcă ar adăposti un deșert înăuntru în care nerezonabilul domină existența și unde se pierde capacitatea de a relaționa și de a-i simți pe ceilalți.

Psihologul Benjamin Wolan a numit această stare numele de nevroză existențială și a definit-o ca fiind incapacitatea de a găsi sens în viață; sentimentul de a nu avea niciun motiv de a trăi pentru a lupta pentru speranță... de a fi incapabil să găsească un scop sau o direcție în viață, sentimentul că, chiar dacă oamenii încearcă din greu în munca lor, de fapt nu au aspirații.

Unii autori precum psihoterapeutul Tony Anatrella indică căutarea constantă a satisfacerii eului ca cauză a pierderii sensului dat fiind că acestea sunt acțiuni egoiste care împiedică capacitatea de transcendență personală.

Vidul existențial și pierderea sensului

În raport cu cele spuse mai sus, alţi autori afirmă că pierderea sensului este asociată cu dispariția celuilalt cu supremația valorilor individualiste și obținerea plăcerii ca mecanism – incorect – de a fi fericit. . În acest fel, persoana se agață de dorințele sale individuale, slăbind simțul referințelor sociale precum conviețuirea, solidaritatea sau respectul reciproc.

Când realitatea devine confuză și mijloacele de a obține fericirea devin scopuri în sine, există riscul de a cădea în gol. Emoțiile plăcute pe termen scurt, cum ar fi distracția sau bucuria, oferă plăcere, dar nu autorealizarea și ca orice plăcere poartă cu ei pericolul de a crea sclavie sau dependență.

Într-un anumit sens, omul trebuie să facă ceva cu viața lui care nu este doar ceva bun, ci și ceva creat de el. Sensul vieții este deci legat de destinul de care omul dorește și are nevoie ; de vreme ce prin aceasta dorinta incearca sa aduca libertatea evolutiei sale de vreme ce atunci cand traieste pe deplin cand libertatea depaseste limitele imanentei intelege ca sensul vietii sale nu se reduce doar la ceva material si finit ci trece dincolo.

Problema apare atunci când acest lucru nu se întâmplă așa cum era de așteptat, când circumstanțele nu corespund așteptărilor planului său de viață și prostiile duc la abisul vidului existențial.

Dimensiunea noetică a omului

Potrivit psihiatrului elvețian Viktor Frankl omul se caracterizează prin trei dimensiuni principale:

Somatic. Psihic.Referindu-se la realitatea psihodinamică sau la universul psihologic și emoțional. Noetica.Dimensiunea spirituală. Înțelege scopurile fenomenologice ale sufletului. Această dimensiune le transcende pe celelalte două. În plus, datorită acesteia, ființele umane pot integra experiențele nocive ale existenței și pot dezvolta o viață sănătoasă la nivel psihologic.

Când omul experimentează o stare profundă de plictiseală și aversiune și se pierde în labirintul existenței sale, apar conflicte în dimensiunea sa spirituală. Nu își poate integra rănile și poate nici măcar să nu le poată detecta. Nici să găsească un motiv pentru existența lui în așa fel încât să se înece în suferință trăind o lipsă de sens, de coerență și de scop, adică: vidul existențial.

Frankl afirmă că acest gol este rădăcina multor tulburări mintale. Adică defalcarea dimensiunii noetice sau spirituale, acea senzație pentru care existența nu are sens și care se exprimă în dimensiunea psihologică prin trei grupe de simptome principale:

• Simptome depresive
• Simptome agresive cu sau fără controlul impulsurilor.
• Dependențe .

Este ca și cum oamenii prinși în vidul existențial își acoperă ochii și sentimentele cu un văl inconștient care îi împiedică să găsească sensul vieții și că îi duce la nemulțumire și disperare cronică . Ce trebuie făcut pentru a găsi acest sens?

Poartă-te ca și cum ai trăi pentru a doua oară și prima oară ai fi făcut-o la fel de rău precum ești pe cale să o faci acum.

-Viktor Frankl-

Căutarea sensului

Potrivit psihologului elvețian Carl Gustav Jung omul trebuie să găsească sens pentru a-și continua drumul în lume . Fără acest sens te pierzi în neant în pământul nimănui rătăcind în labirintul existenței.

Frankl subliniază că calea către sens este mediată de valori și că conștientizarea socială este instrumentul care o dezvăluie. Acum, chiar dacă valorile se nasc în intimitatea personală, ele ajung să culmineze în valori universale care coincid cu sistemele culturale religioase sau filozofice.

Relația cu ceilalți este importantă pentru a nu pierde sensul vieții. La fel ca și menținerea legăturilor emoționale atâta timp cât nu își pune responsabilitatea de a fi fericit în ele. Într-un anumit sens, o viață cu sens este o viață înrădăcinată în social.

Sociologul și filozoful francez Durkheim reflectă foarte bine asupra problemei dezrădăcinării sociale și a consecințelor acesteia: [atunci când individul] se individualizează dincolo de un anumit punct, dacă se separă prea radical de alte ființe, oameni sau lucruri, el se trezește izolat de aceleași surse prin care ar trebui să se hrănească în mod natural fără să mai aibă nimic de care să se inspire. Creând un vid în jurul său, el a creat un gol în sine și nu mai are nimic la care să reflecteze în afară de propria sa nefericire. Nu mai are alt obiect de meditație decât neantul din el și tristețea care este consecința lui

Vidul existențial și sensul vieții

Nu este vorba de a căuta vinovați sau salvatori, ci mai degrabă de a adopta o atitudine reflexivă și responsabilă care ne permite să investigăm în interior, să găsim un scop și să scăpăm din vidul existențial. Pentru că este adevărat că nu există, fără îndoială, mai complex pentru noi decât sensul vieții.

Este corect să spunem că există tot atâtea moduri de a defini sensul vieții câte oameni există. Și chiar și fiecare dintre noi își poate schimba scopul în viață în timpul existenței noastre. Ceea ce contează, după cum a afirmat Viktor Frankl, nu este sensul vieții la nivel general, ci sensul pe care i-o atribuim la un moment dat.

În plus, Frankl afirmă că nu ar trebui să investigăm atât de mult sensul vieții, ci să înțelegem că suntem preocupați de noi înșine. Adică, am putea răspunde vieții răspunzând la propria noastră viață. Aceasta înseamnă că responsabilitatea este esența intimă a existenței noastre.

Pentru că, deși am investit timp, energie, efort și inimă, uneori viața este nedreaptă. Și chiar dacă în aceste momente este total de înțeles să coborâm, avem două variante: să acceptăm că nu putem schimba ceea ce s-a întâmplat, că nu este nimic de făcut și suntem doar victime ale circumstanțelor sau acceptă că de fapt nu putem schimba ceea ce este succes dar ne putem schimba în schimb atitudinea față de aceasta.

Concluzii

Suntem responsabili pentru acțiunile noastre, emoțiile, gândurile și deciziile noastre. Din acest motiv avem posibilitatea de a decide de ce și față de cine sau ce ne considerăm responsabili.

Sensul vieții este mereu în schimbare . În fiecare zi și în fiecare moment avem ocazia să luăm deciziile care vor determina dacă vom fi supuși circumstanțelor sau dacă vom acționa cu demnitate, ascultându-ne adevăratul sine cu responsabilitate și eliberați de capcanele plăcerii și satisfacției imediate.

Ființa umană nu mai este un lucru printre altele

-Viktor Frankl-