Psihopatologia conștiinței

Conștiința a fost obiect de studiu în domeniul filozofic încă din cele mai vechi timpuri; din această reflecţie s-a născut psihopatologia conştiinţei . În realitate, după 2500 de ani se pare că nu am ajuns încă la o definiție agreată a acestui construct.

Descartes vorbea despre spirit, iar eforturile sale erau îndreptate spre înțelegerea a ceea ce înseamnă pentru un spirit să poată spune ceva despre sine; Block (1995) a vorbit despre două tipuri de conștiință, iar Chalmers (1998) a emis ipoteza că va dura încă un secol sau doi pentru a rezolva problema.

În prezent vorbim despre conștiința psihologică și încercăm să înțelegem dacă există corelații neuronale cu stările conștiente (Pérez 2007). Cu toate acestea, liniile directoare nu par să fie de acord cu privire la obiectul de studiu: ar trebui să ne concentrăm pe corelatele stărilor de conștiință sau pe conținutul conștiinței?

Tulburări psihopatologice ale conștiinței

Deși definiția conștiinței nu este unică, știm că aceasta poate fi afectată de tulburări specifice. Bleuler (1857-1939) a definit conștiința ca fiind cunoașterea conștiinței de sine.

O persoană cu tulburări de conștiență nu este capabilă să răspundă în mod adecvat și de înțeles pentru stresul mediului și stimulii interni. Psihopatologia conștiinței este organizată în jurul acestei definiții.

Gastó și Penades (2011) și Santos Hernángomez Travillo (2018) vorbesc despre patru caracteristici ale conștiinței. Aceștia sunt factori relevanți în tulburările pe care le vom analiza.

• Subiectivitatea sau caracterul privat al minții.
• Existența unei singure conștiințe pentru fiecare individ.
• Fiecare acțiune este îndreptată către un scop.
• Conștientizarea de sine: capacitatea de a se cunoaște și de a se recunoaște ca atare.

Tulburările de conștiință sunt împărțite în funcție de aspectul afectat de alterare.

Tulburări de deficit de conștiență: pierdute într-un vis

Psihopatologia conștiinței include tulburări de comportament deficitare. În unele cazuri, subiectul poate avea dificultăți în trezirea, orientarea sau răspunsul la stimularea senzorială ca și cum ar fi pierdut în timp sau în hibernare. Ei există

Letargie somnolență somnolență: incapacitatea de a menține atenția și vigilența în ciuda efortului. Letargia nu este un sentiment subiectiv de somnolență legat de odihnă slabă o alterare a conștiinței aproape fără reacții fizice sau verbale.

Obnubilamento: este o stare caracterizată printr-o distractibilitate mai profundă și absența stimulilor. Subiectul simte confuzie sau iritare atunci când încerci să-l scoți din acea stare. Există o alterare a tuturor funcțiilor psihice precum și distorsiuni în percepție (auditiv-vizual).

Uimire: poate fi observată în tulburări precum schizofrenie catatonica. Pacientul abandonează complet mișcările voluntare; limbajul este lipsit de coerență și abia de înțeles.

Absența completă a conștiinței apare însă în comă, o afecțiune în care reflexe precum cel al pupilei dispar și electroencefalograma rămâne plată timp de treizeci de minute. În acel moment putem spune că nu mai există conștiință în persoană.

Psihopatologia conștiinței: tulburări productive ale conștiinței – halucinații

Unele stări modificate duc la gândirea la o abatere de la realitate, mai degrabă decât la o absență a conștiinței. Imaginea include halucinații și iluzii.

Oneirismul sau delirul visului înțeles ca confuzie între real și imaginar apare în toate tulburările productive ale conștiinței. În această stare confuză subiectul alternează stări onirice cu momente de luciditate. Oneirismul se manifestă prin stări precum:

Stadiul astenico-apatic: prezentă de obicei la persoanele în vârstă precede stările toxic-confuzie. Poate apărea la subiecții predispuși să sufere de delir și se caracterizează prin labilitate afectivă, iritabilitate, oboseală și apatie . Există și modificări ale funcțiilor psihice precum memoria sau atenția.

Stare de confuzie: precede starea acută de confuzie sau delirul. Simptome precum pierderea coerenței, distorsiunea memoriei, vorbirea confuză și dezinhibarea .

Delir: este o tulburare acută care produce o alterare generală a stării psihice. Se caracterizează prin modificări marcate ale nivelului de atenție, percepție, gândire, memorie pe termen scurt și lung, activitate psihomotorie și ciclul somn-veghe.

Delirul la pacienţii internaţi

Delirul apare mai ales la persoanele vârstnice internate în spital indiferent de motivul care i-a determinat să fie internaţi. Pe timpul nopții pacientul în vârstă poate intra cu ușurință într-o stare acută de confuzie.

La baza acestei afecțiuni se află noul mediu și anxietatea cauzată de boală. Problema este că lucrătorii spitalului de multe ori nu știu cum să se comporte . Toate acestea se datorează contextului diferit în care se află persoana.

Tulburări de îngustare a câmpului conștiinței: împărțit între gândire și comportament

Ele se caracterizează printr-o lipsă de continuitate între percepție și cunoaștere; se manifestă cu un comportament aparent normal dar plin de automatisme.

Principala tulburare a îngustării câmpului conștiinței este starea crepusculară . Conștiința este total tulbure; înțelegerea realității este distorsionată și parțială.

Comportamentul subiectului pare în concordanță cu mediul datorită prezenței automatismelor. Acestea din urmă sunt mișcări involuntare – adică nu trec prin conștiință – pe care pacientul le cunoștea deja înainte de a intra în starea crepusculară.

Această caracteristică îi diferențiază, de exemplu, de pacienții cu schizofrenie ale căror automatisme îi conduc la un comportament bizar.

În stările crepusculare, pot fi prezente și impulsuri . Sunt comportamente impulsive fără o bază cognitivă – și acest lucru le diferențiază de compulsiile care pot apărea, de exemplu, în DOC .

Stările de amurg apar brusc și dispar la fel de repede cum au apărut. Durata lor variază de obicei de la câteva ore la câteva zile; la final subiectul nu-și amintește episodul trăit.

Psihopatologia conștiinței: modificări limitate

Psihopatologia conștiinței include și tulburările psihologice sau neurologice în care problema principală nu este conștiința. Acesta este cazul modificărilor precum depersonalizare si derealizare care isi fac de obicei aparitia in crizele de anxietate de panică și imagini nevrotice.

Depersonalizarea este definită ca o alterare a conștiinței ego-ului în care pacientul se simte străin și îndepărtat de el însuși. Subiectul este un simplu spectator al proceselor mentale și fizice personale. El își descrie simptomele cu expresii de genul ca și cum descrierea este extrem de dificilă.

Depersonalizarea se intalneste si in afectiuni psihologice si psihiatrice sau la persoanele fara tulburari in urma oboselii fizice, emotionale, stresului sau lipsei de somn.

The derealizare este o condiţie asemănătoare cu diferenţa că alterarea vizează experienţa şi percepţia lumii şi nu a sinelui.