Tulburare de personalitate și terapie cognitivă

Conform DSM-5, persoana cu o tulburare de personalitate are o nevoie excesivă și dominantă de a fi îngrijită. Acest lucru o face să aibă un comportament supus, un atașament exagerat față de lucruri și oameni și o teamă exagerată de separare.

Potrivit Manual de diagnostic și statistică a tulburărilor mintale Tulburarea de personalitate apare în primele etape ale maturității.

Simptomele tulburării de personalitate

Această patologie se manifestă în diferite contexte cu cinci (sau mai multe) dintre următoarele comportamente:

• Dificultate în luarea deciziilor zilnice fără sfatul și sprijinul altor persoane.
Are nevoie de alții să-și asume responsabilitatea pentru deciziile care afectează aspecte importante ale vieții tale.
• Are dificultăți în a-și exprima dezacordul de teama de a nu pierde sprijinul sau aprobarea oamenilor (notă: nu înțelege temerile realiste de pedeapsă).
• Îți este greu să începi proiecte noi sau să acționezi singur (din cauza lipsei de încredere în abilităţile şi judecata cuiva şi nu din cauza lipsei de motivaţie sau de energie).
• Pentru a câștiga acceptarea și sprijinul celorlalți, el face în mod voluntar lucruri care nu-i plac.
Se simte inconfortabil când este singură din cauza fricii excesive de a nu putea avea grijă de ea însăși.
• Când o relație emoțională se încheie, ea caută urgent o altă relație pentru a fi asistată și susținută. Are o teamă necontrolată de a fi abandonată și de a trebui să aibă grijă de ea însăși.

Persoanele care suferă de tulburări de personalitate au o stimă de sine scăzută pentru că cred că nu pot face

Cei care au aceste gânduri tind să caute un partener sau persoane care să aibă grijă de viața lor. Găsirea pe cineva care poate oferi protecție este soluția perfectă pentru cei care se simt slabi și inadecvați într-o lume ostilă și înfricoșătoare.

The terapie cognitiv-comportamentală atunci când tratați tulburările de personalitate, încercați să modificați acest tipar de gânduri prin îmbunătățirea imaginii de sine a pacientului. Pentru a face acest lucru, el folosește tehnici cognitive precum descoperirea ghidată, dialogul socratic, experimentele comportamentale și alte tehnici specifice de psihoterapie.

Cum se dezvoltă tulburarea de personalitate?

Ca în majoritatea cazurilor, această tulburare se dezvoltă și în urma experiențelor trăite de copii sau adolescenți. La bază există o teamă extremă de singurătate din cauza credinței că nu este capabil să se apere de lume.

Adesea, aceștia sunt oameni care au suferit deficiențe emoționale în timpul copilăriei. Acești indivizi cresc cu un vid interior care provoacă suferință pe care încearcă să o atenueze prin contactul cu ceilalți, în general un partener. copii adoptivi sau la cei care au fost bolnavi de mult timp si nu au avut de ales decat sa depinda de alti oameni.

Când te bazezi pe părinții tăi și aceștia sunt supraprotectori, este posibil să dezvolți o tulburare de personalitate.

În general putem spune că aceste persoane tind să caute un partener care să le completeze. În acest fel își consolidează dependența de cineva. Sunt oameni care au tulburări de personalitate narcisistă care își impun deciziile sau care nu au nicio reținere în a-și exprima opinia într-un autoritar chiar dacă nimeni nu le-a cerut părerea.

Persoana care depinde de cineva nu trebuie să depună niciun efort în viața de zi cu zi: partenerul este responsabil de ceea ce mănâncă, de cum amenajează casa sau de a avea sau nu copii.

Terapia cognitiv-comportamentala in tulburarea de personalitate

Terapia cognitiv-comportamentală în tulburarea de personalitate încearcă mai întâi să identifice care este principala distorsiune cognitivă a pacientului. În special, analizăm gândirea sa dihotomică asupra independenţă .

Indivizii cu o tulburare de personalitate tind să aibă gânduri recurente, cum ar fi că nu pot supraviețui fără cineva care să aibă grijă de mine cu resursele pe care le am (sau le-ar putea avea), nu mă pot descurca singur sau independența înseamnă a trăi doar pentru sine.

De asemenea, au o gândire dihotomică bazată pe abilitățile lor. Când li se cere să facă ceva, de obicei își exprimă gândurile spunând că altcineva este capabil să facă acea operație mai bine decât ei sau că nu se pricepe la acel lucru sau că nu a reușit niciodată să o facă.

Este necesar să schimbăm această percepție greșită despre autonomia lor și să-i ajutăm să o facă abandonează gândurile negative pregătindu-i treptat și să se despartă de terapeut. Este important ca la începutul terapiei să nu fie folosiți termeni precum dependență sau autonomie. Pacienții de obicei nu îi recunosc ca parte a problemei lor. De asemenea, este de preferat ca individul să înțeleagă singur problemele și să le poată exprima.

Dependența de terapeut

La începerea terapiei, este acceptabil un anumit grad de dependență de terapeut. De obicei, la început, el face cea mai mare parte a muncii. Mai târziu, în timpul sesiunilor, această situație se va schimba.

Dialogul socratic devine foarte important pentru că le garantează pacienților un rol activ. Nu este bine să li se spună de ce simt într-un fel sau altul, altfel le întărește dependența. Pacientul este cel care va da treptat materialul pentru terapie, va decide ce subiecte va trata și va trage propriile concluzii prin întrebări și răspunsuri.

Terapeutul trebuie să procedeze cu prudență și nu trebuie să se comporte ca și cum ar fi salvatorul pacientului. În cazul unei tulburări de personalitate, terapia poate fi lentă și frustrantă și de multe ori se crede că cel mai simplu mod de a face față situației este să îi spui pacientului ce să facă. Dar acest lucru ar anula rezultatele terapiei.

Stabiliți limite profesionale

Este extrem de important să stabilim limite profesionale. Nu este neobișnuit să găsești pacienți care spun că s-au îndrăgostit de terapeutul lor. Trebuie să fie clar de la început că nu există posibilitatea de a depăși limitele stabilite de etica profesională.

O tehnică foarte comună este de a oferi pacientului o agendă în care să-și noteze subiectele pe care doresc să le abordeze în timpul terapiei. De asemenea, este util să ții un jurnal pe care să notezi acțiunile concrete care ți-au pus la încercare abilitățile personale.

O ierarhie a luării deciziilor

Expunerea treptată la situații care au fost evitate anterior pentru că credeai că nu le poți suporta ar putea fi utilă. Este important să se stabilească o ierarhie a luării deciziilor; de la alegerea fructelor de consumat după prânz până la cele mai importante legate de muncă și locul de reședință.

Terapia de autocontrol Rehm poate fi, de asemenea, utilă pentru acești pacienți. Această terapie îi învață pe oameni să se observe pe ei înșiși, să se autoevalueze și să își stabilească obiective realiste de atins. Deoarece dependenții tind să aibă obiective și standarde foarte înalte, dar își subestimează capacitatea de a le atinge, terapia de autocontrol poate fi de mare ajutor.