Abandonul unui părinte provoacă un gol emoțional enorm unui copil. Această gaură gigantică ajunge să izoleze și să deprima și să distrugă stabilitatea emoțională a întregii realități a copiilor.
Datorită studiilor efectuate asupra atașamentului în ultimii ani știm că legăturile emoționale sănătoase garantează dezvoltarea unei vieți pline în care să domnească relații sănătoase, o bună stimă de sine, securitate și încredere în ceilalți. Atașamentul nesigur, pe de altă parte, ne relevă în incertitudine stimă de sine scazută și să avem neîncredere în oamenii din jurul nostru.
O legătură emoțională negativă între părinți personalitate .
În acest articol vom încerca să facem puțină lumină asupra acestui lucru pentru a vă spune cum să vă reordonați realitatea emoțională.
Definiți-vă părinții și relațiile caracterizate prin abandon
În zilele noastre vorbim despre relațiile de familie mai ușor decât în trecut. Cu toate acestea, dacă ai avut de-a face cu un părinte absent care a abandonat familia din orice motiv, atunci te vei confrunta cu indescriptibilitate.
În aceste cazuri, dacă îți pun o întrebare despre a ta părinţi tot ce poți face este să eziți să-ți cobori privirea și să răspunzi într-un mod vag și evaziv. Acesta este un semn clar al dificultății de a defini golul sentimental și de a gestiona cicatricile lăsate de abandon.
În acest sens trebuie spus că există multe tipuri de abandon tot atâtea cazuri în lume. Să le vedem pe cele mai comune:
- Părintele absent emoțional, dar prezent fizic.Dacă ești atent la realitatea socio-emoțională care te înconjoară, vei observa că această formă de educație este foarte comună.
- Părintele care te-a abandonat mai devreme în timpul sau după copilărie.Durerea de abandon fizice și emoționale alese de figurile de referință precum părinții permite semințelor foarte importante să germineze în timpul maturării. Este greu de gestionat realitatea că cineva este forțat să trăiască în aceste cazuri. Pe de altă parte, cum poți accepta că o persoană care ar trebui să te însoțească pentru cea mai mare parte a vieții tale decide să plece de lângă tine?
- Părintele care te-a abandonat fizic sau emoțional în tinerețe sau maturitate.Cel mai probabil veți numi această formă de abandon trădare. Pentru a ajunge la acest punct, este nevoie de procesare verbală în special conștientă.
- Absența aproape totală a figurii paterne sau materne. Iată câteva sub-cazuri:
- Părintele care a murit prematur și care nu a avut șansa să joace un rol în viața ta.
- Părintele care a murit, dar pe care l-ai cunoscut. În cadrul acestui profil dorința și idealizare creează un anume vid.
Managementul legaturii distruse sau distructive
Prelucrarea psihologică la nivel emoțional și din punct de vedere al gândirii nu depinde doar de copil, ci și de mediul care îl înconjoară. Umbra părintelui absent este întotdeauna un clește pentru viața de familie.
Nu este ușor să accepți că unul dintre părinții tăi, un punct de referință prin excelență, nu mai este în viața ta. De aceea absenţa lui are o influenţă foarte puternică în determinarea evoluţiei noastre emoţionale.
Este posibil ca în funcție de poziția noastră în ierarhia familiei, un alt membru al familiei să preia rolul de părinte chiar și fără a fi compasiune sau din necesitate. Se poate intampla si ca noi sa fim primii care simtim nevoia de a gestiona anumite situatii.
Dar ce este un părinte? Aceasta este o reflecție eternă cu implicații complexe. Cel mai firesc este să ne gândim că părintele emoțional este și cel care ne-a dat viață; cu toate acestea, acest lucru nu este întotdeauna cazul.
Este bine să precizăm că in functie de momentul evolutiv si de circumstantele legate de abandon ne vom asuma anumite calitati, angajamente, responsabilitati si roluri care nu sunt ale noastre . Trebuie amintit că:
- Dacă părintele moare la o vârstă fragedă (0-6 ani) este greu să atingem plenitudinea emoțională tipică acestei etape în care ne angajăm să cresc .
- Dacă abandonul a avut loc în a doua parte a copilăriei (6-12 ani) capacitatea de a consolida baza atașamentului sănătos va fi subminată dacă nu este distrusă.
- Copilăria și adolescența sunt momente evolutive în care personalitatea nu este încă bine structurată, prin urmare anxietatea, tristețea și durerea unei pierderi marchează profund modul nostru de a fi și de a ne raporta cu ceilalți. Cu alte cuvinte, este geneza unei destructurari interne care prin natura sa nu ar fi trebuit sa se intample. Din acest motiv este un fapt deosebit de traumatizant care ne va marca esența și capacitatea de a interacționa cu ceilalți.
- Când abandonul are loc în perioada tinereții sau a maturității, procesarea necesară capătă nuanțe diferite. Absența și abandonul de către părinte provoacă inconsecvențe în personalitate și în capacitatea de a stabili relații.
Dacă încercăm să o exprimăm în cuvinte, fenomenul abandonului este și mai sângeros: realitatea nu este anesteziată ci mai degrabă pictată într-un mod și mai întunecat. Noastre armură devine mai greu si in acelasi timp mai fragil, facand procesul de reconstructie mai complicat.
Cunoaștem secretele ne dăm seama de realitate și știm să citim printre rânduri dar nu suntem niciodată pregătiți să ne detașăm de ideea părintelui ca mentor, protector și erou.
Ușurează durerea de a trăi cu pierderi
Nu vorbim despre depășirea pierderii, ci despre trăirea cu ea. Poți trece peste pierderea unui set de chei pentru jocul tău preferat, dar Trecerea peste pierderea unui părinte este imposibil.
Acest lucru trebuie acceptat pentru că dacă încercăm să ne convingem că pierderea părintelui nostru nu ne va afecta, vom construi castele în aer. Este ireal să credem că ceva cu o încărcătură emoțională atât de mare ar putea fi indiferent pentru noi.
Prelucrarea și gestionarea semnului lăsat de abandonul părintelui necesită iertare individuală și familială ceea ce nu este întotdeauna simplu. Dacă miezul nostru pedepsește continuu figura maternă sau paternă, dacă observăm durere în părintele care rămâne în al nostru fratilor sau în bunicii noștri probabil vom transfera toată acea suferință în noi înșine.
A înțelege acest lucru înseamnă a merge înainte înseamnă a putea separa durerea celorlalți de a noastră. Evident, cele două suferințe alcătuiesc un cocktail care ne va face cumva vulnerabili pentru totdeauna.
Dar dacă delimităm suferința și izolăm fiecare fapt, vom putea înțelege mai bine evenimentele. Acest lucru ne va ajuta să nu permitem durerii și emoțiilor care însoțesc acest fenomen să prolifereze și să ne parcurgem călătoria emoțională cu un pas ușor.
