Merităm aceeași dragoste pe care o dăm altora, aceeași afecțiune sinceră, altruistă și autentică. De prea multe ori ceea ce oferim nu este răsplătit în același mod, cu aceeași intensitate și calitate. Viața nu este un bumerang, ceea ce dăruiești nu se întoarce întotdeauna, dar, în ciuda faptului că este cazul, există cei care nu încetează să încerce să dea tot ce e mai bun.
Cei mai mulți dintre noi credem în ideea că pentru a câștiga pe cineva trebuie să faci ceva frumos. Așa începem o dinamică plină de cele mai variate favoruri, cadouri, preferințe, gânduri, lingușiri... Știm că afecțiunea se câștigă cu atenție, însă uneori nu știm să măsurăm limitele . Nu ne dăm seama de asta meritam aceeasi dragoste pe care le dăm altora.
Modul în care dăruiești este mai valoros decât cadoul în sine.
-Pierre Corneille-
Dar nu vorbim doar despre procesul de curte. Lumea este plină de oameni care dăruiesc fără a pune bariere oameni conștienți de cât costă să ofere suflet întreg fără a primi nimic în schimb.
Cu toate acestea, sacrificiile extreme nu sunt întotdeauna în întregime pozitive. De fapt, au consecințe care atacă grav sănătatea mintală și emoțională a unei persoane.
Merităm aceeași dragoste pe care o dăm altora și nu un înlocuitor
Tot ceea ce este îngrijit prosperă. Avem un exemplu în acest sens cu plantele când le punem la soare le tăiem, tăiem frunzele vechi și le transplantăm într-un ghiveci mai mare, astfel încât să își extindă rădăcinile. Atentie acolo îngrijorare iar afecțiunea ne face să creștem în toate sensurile și în toate direcțiile. Ei bine, oricât de mult se îngrijorează grădinarul pentru plantele sale, nu trebuie să uite că și el are nevoie de atenție. Mic detaliu care adesea ne scapă.
Sunt cei care își petrec o viață oferindu-și cea mai strălucitoare iubire, un râu de atenție și emoții care nu le sunt întotdeauna returnate. Acești oameni au acceptat într-un anumit sens să se limiteze la o iubire de mâna a doua, un surogat care departe de a hrăni, otrăvește. Chiar dacă sunt conștienți de acest lucru, nu încetează să o facă. La întrebarea cum se poate rămâne blocat într-o relație fără reciprocitate, răspunsul este mult mai complex decât ne imaginăm.
Am putea mentiona lipsa stimei de sine insa discutia este mult mai larga. Când acești oameni apelează la un terapeut, primul lucru care atrage atenția experților este fluxul de dialogul intern Când li se cere să vorbească despre ei înșiși și să se definească, încep să vorbească de genul: sunt al doilea din trei frați, a fost greu, nimeni nu m-a băgat în seamă, lucrez în administrație, a trebuit să încep imediat să lucrez fără să pot să studiez, toate visele mi-au rămas neîmplinite.
Sunt povești cu vieți neîmplinite adesea însoțită de un sentiment de acceptare resemnată a celor care în cele din urmă cred că merită o realitate clarobscur. Acesta este motivul pentru care cedează în relațiile care nu le oferă adevărată fericire pentru că nu se simt capabili să aspire la ceva mai bun pentru că, în opinia lor, viața i-a pus pe al doilea rând și i-a forțat să accepte ceea ce vine.
Lucrul excepțional este că ei continuă să dea totul pentru oamenii din viața lor, deoarece actul de a oferi dragoste și atenție este cea mai mare putere a lor și principala lor abilitate. Dacă nu ar face-o, s-ar simți și mai mult frustrat …
Să ne dăm ceea ce avem nevoie
Merităm aceeași dragoste pe care o dăm altora și nu este un act de egoism, ci mai degrabă dorința de integritate a demnitate personal . De prea mult timp suntem grădinari, singurii arhitecți ai relațiilor în care noi înșine am plantat stâlpii, podelele și pereții. Am fost singurii care ne-am asigurat că tavanul nu se prăbușește și că dragostea era în siguranță sub un adăpost bine adăpostit. Totuși am rămas afară și acum frigul arde.
Merităm dragostea la care am visat-o mereu și care până acum nu a ajuns. Așa cum am spus la început, viața nu este un bumerang care returnează iubirea dată celorlalți. Adesea acel bumerang rămâne la jumătatea drumului sau poate nici măcar nu începe călătoria înapoi. A sosit momentul să nu mai așteptăm reciprocitatea care nu ajunge de a investi o parte din viețile noastre pe o piață care în loc să ne dea profit ne dă faliment.
Merităm o iubire care să nu doare, care să ne umple și să ne facă să creștem. Trebuie să învățăm să fim exigenți și să simțim că avem dreptul la asta. În acest scop, trebuie să ne schimbăm strategia. Să încetăm să dăm și să începem să primim. Am fost deja experți în a oferi afecțiunea capabilă să-i salveze pe ceilalți, acum este rândul nostru să devenim destinatarii acelei iubiri. Să ne dăm valoare nouă înșine, să ne hrănim rădăcinile și să le reposedăm vise care au fost demolate. Să renunțăm la conformism și la acceptarea stagnantă. Să ne eliberăm să ne regăsim.
