A avut loc un atac. O mamă apucă fiul ei de mână. Așa că își trage ultima suflare în brațele celui care l-a văzut născut. Chiar și astăzi un copil se desparte de familie și nu știe când îi va mai vedea. El este obligat să spună
Drama refugiaților vorbește despre durerea a mii de oameni. Ființele umane care visează aspiră la aceleași obiective ca și noi. Copii care nu mai știu să râdă din cauza suferinței.
Cine sunt refugiatii?
Pot fi chemați imigranti fortati in conditiile in care in tara lor de origine sunt persecutati din motive rasiale sau ideologice. Dar și pentru că țara lor nu le oferă garanțiile de stabilitate sau securitate necesare unei vieți demne.
Refugiații nu vin să ne fure locurile de muncă. Ei nu vin dintr-un capriciu. Nu sunt terorişti .
nimeni nu-și pune copiii pe o barcă
cu excepția cazului în care apa este mai sigură decât pământul.
Nimeni nu merge să-și ardă palmele
sub trenuri
sub vagoane.
Nimeni nu petrece zile și nopți în burta unui camion
hranindu-se cu ziare
decât dacă milele parcurse
nu înseamnă mai mult decât o simplă călătorie.
- Extras din Acasă în Comitatul Warsan –
Ce consecințe psihologice are a fi refugiat?
A trăi ca refugiat înseamnă a trăi în pământul nimănui. Incapacitatea de a-ți dezvolta o viață normală în locul în care credeai că este casa ta și, în același timp, întâmpinarea opoziției ferme din multe dintre posibilele țări de azil generează niveluri exorbitante de anxietate sau depresie... provocând în același timp sentimente de răzbunare.
La toate acestea trebuie adăugate bombardamentele constante. Așa se stabilește o stare de hiper-vigilență stres cronic care acționează adesea ca un detonator pentru tulburări de natură și severitate mai mari precum schizofrenia sau tulburarea de stres post-traumatic.
Prin urmare, nu este de mirare că o persoană instabilă din punct de vedere social și psihologic desfășoară acte care sunt departe de a fi legale sau etice sau care se bazează pe un grup care spune că va garanta siguranță, mântuire și dreptate pentru sclavii săi. Cine nu și-ar căuta un aliat când totul eșuează?
Totuși suntem surprinși. Cât de ușor este să vezi paiul din ochiul altuia, cât de greu este să vezi scândura din al tău! Cele mai recente știri arată o creștere a mișcărilor politice de extremă dreaptă în special în Europa. siguranţă ?
Care este rolul nostru în drama refugiaților?
Când micuța posibilitate de a depăși o călătorie infernală pe mare la bordul unei carene printr-un deșert sau după ani de pelerinaj în mâinile mafiei este mai atractivă decât a rămâne pe propriul teritoriu... nici un obstacol, nici o graniță, nici un decret, nici polițist, nici sârmă ghimpată și nici măcar Mediterana în sine nu ar fi de ajuns pentru a opri o viață mai bună, în căutarea unei vieți mai bune.
Privirea în altă parte nu va rezolva problema. Nici măcar finanțarea conflictului nu îl va rezolva. Nu avem resursele pentru a primi, dar le avem pentru a furniza arme? Acest dublu standard ne afectează pe toți.
De ce? Pentru că este o călătorie dus-întors: cu cât aruncăm bumerangul mai departe, cu atât lovitura va fi mai puternică la întoarcere. Uniunea Europeană. Sau acceptăm drama și o validăm, dar niciodată nu o lăsăm să implice societatea noastră.
Contribuind doar la una dintre aceste variabile, construim o bombă cu ceas. Ce ai face dacă ți-ar distruge casa, ți-ar fi răpit copilul sau ți-ar bombarda familia? Ce ai face dacă ai fi pierdut totul și nu ai avea nici cea mai mică șansă de a-ți îmbunătăți situația? Ce ai face dacă te-ai simți copleșit de impotență și de senzația că totul se întâmplă cu complicitatea celor care ar putea evita?
Răspunsul este simplu. Este punctul în care viața începe să-și piardă sensul: se autodistruge, se caută răzbunare sau mântuire. În acest moment intervenția noastră este fundamentală.
S-a dovedit că majoritatea atacurilor nu au fost comise de sirieni răi care au venit să ne omoare pe toți, ci de locuitorii nativi europeni. A doua generație care nu s-a simțit binevenite de țara adoptivă. De două ori respins pentru că nu a fost recunoscut ca francez sau german prin lege dar nici măcar sirian sau irakian. Să nu fii altceva decât prieteni cu cei care sunt interesați doar să le folosească ca arme.
Aici, în acest pământ al nimănui caracterizat prin lipsa de identitate și apartenența la un grup de referință, se naște „pentru oricine se poate salva”.
Toți suntem la fel... și uneori uităm asta
Se pare că am uitat de asta. Între secolele al XIX-lea și al XX-lea, peste zece milioane de italieni au trecut granițele și s-au confruntat cu oceanul, căutând azil în statele lumii occidentale. Mulți dintre ei nu s-au întors niciodată.
După cum scria Neruda: Dragostea este atât de scurtă și uitarea este atât de lungă.
Dar date și mai uimitoare privesc ziua de azi. Tinerii noștri pleacă. În Europa, China, Franța, Irlanda... pleacă în căutarea unui viitor mai bun. Fenomen care s-ar putea răspândi asupra lor, asupra dumneavoastră și asupra oricăruia dintre noi.
Depinde de noi să ridicăm vocea în favoarea celor care și-au sufocat-o pe ale lor în lacrimi. În favoarea celor 10.000 copii au dispărut pe meleagurile europene, stingând speranțele familiilor lor de a-i revedea într-o zi. Și dintre toți cei care își vând cadavrele în taberele de refugiați în schimbul vieții lor.
Unicef a recunoscut în 2015 aproape 1500 de cazuri grave de violență împotriva minorilor, inclusiv crimă, mutilare, recrutare și răpire. Dintre acestea, există 400 de cazuri de copii morți și aproape 500 de copii mutilați. Și au trecut deja doi ani de la aceste date. Sunt si acesti teroristi? Dă-ne beneficiul îndoielii.
Cel mai simplu exercițiu de ajutat este să-ți deschizi mintea și inima celor care sunt ca noi.
