John B. Watson este cunoscut pentru că este unul dintre părinții behaviorismului. Punctul său intelectual de referință a fost Pavlov, fiziologul rus care a efectuat primele cercetări despre condiționare. Watson, la rândul său, a creat faimosul studiu cunoscut astăzi ca Experimentul micului Albert .
Să mergem pas cu pas. Ivan Pavlov a efectuat un experiment foarte faimos pe niște câini. Poate fi considerat unul dintre cele mai importante paragrafe ale capitolului introductiv al marii cărți care este psihologia înțeleasă ca știință. Pavlov a identificat aspectele de bază ale relației stimul-răspuns şi a stabilit principiile a ceea ce s-a numit mai târziu condiţionarea clasică.
Watson în a lui experiment pe micul Albert a încercat să reproducă ceea ce Pavlov a realizat cu câinii. Cu alte cuvinte, a efectuat un experiment pe oameni. Mai exact, Watson l-a manipulat pentru a-și dovedi teza de un nou-născut.
Știința este imperfectă, de fiecare dată când rezolvă o problemă creează cel puțin încă zece.
-George Bernard Shaw-
experimentele lui Pavlov
Ivan Pavlov a fost un mare savant al naturii. După ce a studiat diverse discipline s-a dedicat fiziologiei. A fost tocmai un element fiziologic care i-a permis să descopere condiționarea plecând de la schema stimul-răspuns.
Pavlov a observat că câinii știau că trebuie să mănânce chiar înainte de a li se oferi mâncare. Cu alte cuvinte, a descoperit că aceste animale s-au pregătit singure când au știut că se apropie timpul de hrănire. Pe scurt, ei reacționau la un stimul. Această observație l-a încurajat pe Pavlov să efectueze primele sale experimente. Așa că omul de știință a decis să asocieze o serie de stimuli externi cu momentul mesei care a funcționat ca un fel de anunț.
Cel mai cunoscut caz este cel al clopotului. Pavlov a reușit să demonstreze că câinii s-au apropiat când au auzit sunetul unui clopoțel. Acest lucru s-a întâmplat pentru că au înțeles că sunetul clopotului a precedat sosirea mâncării. Acesta este un exemplu de ceea ce a numit Pavlov condiționare . Sunetul (stimulul) a generat salivație (răspunsul).
Fundalul experimentului Micului Albert
Watson era un credincios ferm în pozitivism. El credea că studiile despre comportamentul uman ar trebui să se bazeze numai pe comportamentul învățat. Pentru Watson nu avea sens să vorbească despre factori genetici inconștienți sau instinctivi. Era preocupat să studieze doar comportamentele observabile în mod concret.
Watson a fost cercetător la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore (în Statele Unite). A pornit de la presupunerea că toate comportamentele umane, sau cel puțin o mare parte, au fost atribuite învățării bazate pe condiționare. Prin urmare, părea o idee bună să demonstrăm că concluziile la care ajunsese Pavlov erau aplicabile și ființelor umane.
Așa că împreună cu colaboratorul său Rosalie Rayner a mers la un orfelinat și a adoptat un copil de doar opt luni. Era fiul uneia dintre asistentele orfelinatului care trăia în totală indiferență departe de afecţiune și căldură umană. A apărut ca un nou-născut calm și savantului i s-a spus că în scurta lui viață abia a plâns o dată. Astfel a început experimentul micuțului Albert.
Experimentul micului Albert: sursă de controverse
În prima fază a experimentului, Watson l-a supus pe micuțul Albert la diverși stimuli. Scopul a fost de a identifica care dintre acești stimuli a generat un sentiment de teamă. Omul de știință a putut vedea că copilul a simțit frică doar în prezența zgomotelor puternice. Aceasta a fost o caracteristică comună tuturor copiilor. În rest, nici animalele, nici focul nu păreau să-l sperie.
Următoarea fază a experimentului a implicat dezvoltarea unei frici prin condiționare. Nou-născutului i s-a arătat un șobolan alb cu care copilul dorea să se joace. Cu toate acestea, de fiecare dată când copilul încerca să se joace cu animalul, omul de știință scotea un zgomot foarte puternic care îl speria. După ce a repetat acest proces de mai multe ori, copilul a ajuns să se teamă de șobolan. Ulterior micuțului i-au fost prezentate alte animale (iepuri, câini și chiar paltoane din piele sau blană de animal) și reacția a fost mereu aceeași: acum era condiţionat și îi era frică de toate aceste făpturi.
Micul Albert a fost supus unor astfel de teste destul de mult timp. Experimentul a durat aproximativ un an, la finalul căruia nou-născutul trecuse de la a fi extrem de calm la a trăi într-o stare perpetuă de anxietate. Copilul s-a speriat chiar la vederea unei măști de Moș Crăciun pe care a fost nevoit să o atingă și a izbucnit în lacrimi de nestăpânit. În cele din urmă, universitatea l-a expulzat pe Watson pentru cruzimea experimentului său (și pentru că între timp începuse o poveste de dragoste cu asistentul său).
A doua fază a experimentului a constat în anularea condiționării cu alte cuvinte era necesar să se decondiționeze copilul astfel încât să nu-i mai fie frică. Această a doua fază, însă, nu a fost realizată niciodată și nici nu s-a știut ce s-a întâmplat cu copilul după celebrul experiment.
O publicație a vremii precizează că copilul a murit la vârsta de șase ani din cauza a hidrocefalie congenital. În acel moment, rezultatele obținute din acel experiment macabru ar putea fi puse sub semnul întrebării.
În orice caz, și mai ales din cauza pretențiilor sale înalte cu privire la concluziile sale și pentru că a încălcat practic toate normele etice pe care oamenii de știință trebuie să le respecte în zilele noastre dacă intenționează să efectueze un experiment. Experimentul micului Albert
