Sindromul general de adaptare: ce este?

În 1950, Hans Selye, profesor și director al Institutului Experimental de Medicină și Chirurgie din Canada, a prezentat conceptul de sindromul general de adaptare (SGA) . Pe baza diferitelor studii precum cel al lui Claude Bernard Frank Hartmann și Cannon, omul de știință a încercat să stabilească o rețea de concepte diferite care să explice răspunsul organismului la stres.

Studiul lui Selye definește stresul nu doar ca un proces fiziologic de adaptare, ci și ca o cauză a bolii. El a ajuns la aceste concluzii prin injectarea unei soluții pe bază de extracte ovariene de vacă în cobai. Rezultatul a fost o mărire și hiperactivitate a cortexului glandelor suprarenale.

Pe lângă aceasta, unele organe ale sistemul imunitar (splina, timusul și ganglionii limfatici) au devenit mai mici. Soluția a provocat și ulcere gastrice și intestinale la șoareci. Selye a emis ipoteza existenței unui model de reacție la stres mereu la fel.

S-ar părea că de fapt nu se schimbă indiferent de stimulul care a provocat-o. Sindromul general de adaptare indică deci setul de reacții adaptative ale organismului la stres care sunt strâns asociate între ele.

Adaptabilitatea și rezistența la stres sunt cerințe fundamentale pentru viață. Atât organele, cât și funcțiile vitale joacă un rol activ în ele.

-Mătase 1950-

Fazele sindromului general de adaptare

Sindromul general de adaptare constă din trei faze : reacția de alertă, faza de rezistență și faza de epuizare.

Faza de alerta

• Este activat la începutul manifestarea pericolului sau a amenințării. Aici organismul începe să dezvolte o serie de modificări fiziologice și psihologice care îl pregătesc să facă față situației.

• The sistemul nervos simpatic este activat.

• Se întâmplă Modificări fiziologice, cum ar fi lupta sau fuga.

Faza de rezistenta

• Faza de adaptare la situația stresantă.

• Apar modificări fiziologice pentru a asigura distribuirea resurselor în organism. Axul hipotalamo-hipofizo-suprarenal este activat.

• Activitatea sexuală și reproductivă scade pentru a economisi energie.

În caz de adaptarevor exista consecințe precum reducerea rezistenței generale a organismului, performanța mai scăzută a persoanei toleranță mai scăzută la frustrare etc.

Faza de epuizare

• Există o capacitate redusă de rezistență și adaptare din partea organismului.

O boală poate fi declanșată din cauza adaptării slabede exemplu ulcere gastrointestinale, hipertensiune arterială, infarcte miocardice și tulburări nervoase.

• În această etapă tulburări fiziologice stările psihologice sau psihosociale tind să fie cronice sau ireversibile.

Sindromul general de adaptare: alostază

Organismul activează procese de adaptare în prezența situațiilor stresante. Astfel allostati are ca obiectiv al homeostaziei adică restabilirea echilibrului.

Homeostazia este definită ca echilibrul dintre sistemele fiziologice care mențin viața. Acestea sunt procese fiziologice coordonate care lucrează pentru a menține constante majoritatea valorilor corpului. Acest concept a fost definit la începutul secolului al XX-lea de către Walter Cannon care a subliniat și importanța activării sistemului nervos simpatic.

Sarcina alostatică ar putea fi definită ca cheltuielile cumulate care au loc în diferitele sisteme ale organismului în urma unei reacții prelungite sau prost reglate. Ar fi asta prețul pe care organismul îl plătește atunci când este forțat să se adapteze la circumstanțe nefavorabile atât psihosociale cât și fizice.

Tipuri de alostază

• Repetiţie
• Lipsa de adaptare și obișnuire
• Răspuns prelungit din cauza întârzierii fazei de recuperare
• Răspuns inadecvat din cauza hiperactivității compensatorii a altor mediatori

Alostaza oferă un mecanism de compensare pentru diferite probleme inclusiv insuficiență cardiacă compensată, insuficiență renală compensată și insuficiență hepatică compensată.

Aici Sterling (2004) propune șase principii interconectate care stau în spatele alostazei:

• Organismele sunt menite să fie eficiente.
• Eficiența necesită schimburi reciproce.
• Eficiența necesită, de asemenea, să știi cum să prezici nevoile viitoare.
• Această predicție, la rândul său, necesită ca fiecare senzor să se adapteze la intervalul de intrare așteptat.
• Prognoza necesită, de asemenea, ca fiecare sistem modular să se adapteze la intervalul așteptat de cerere.
Ajustarea predictivă depinde de comportament iar mecanismele neuronale se adaptează acestuia.

Aici sindromul general de adaptare devine un exemplu al modului în care stresul este la originea anumitor patologii. În viața noastră de zi cu zi există mulți stimuli stresanți care pot declanșa acest sindrom; prin urmare, este important să fim conștienți de existența și impactul său.