Această poveste povestește despre o fetiță care și-a descoperit lumina interioară văzând o stea strălucind. Vă mărturisesc că fetița sunt eu și povestea este inspirată din cea pe care mama mi-a spus-o cu răbdare și dragoste de câte ori este nevoie. Îi voi fi mereu recunoscător pentru că m-a învățat să am curajul să-mi urmăresc steaua și să-mi apreciez lumina interioară.
Când ai o lumină interioară, o poți vedea din exterior.
-Anaïs Nin-
Fetița care și-a descoperit lumina interioară
A fost odată ca niciodată o fetiță cu ochi albaștri mari și păr negru căreia îi plăcea să se joace cu ai ei prieteni . Jocul lui preferat era ascunselea în majoritatea cazurilor se uita. Când trebuia să se ascundă, alegea o ascunzătoare din apropiere pentru că obosea când trebuia să alerge pe distanțe lungi.
Dar nu-i păsa PIERDE . Prietenii ei căutau de obicei ascunzători foarte originale: printre copacii din spatele mașinilor parcate unii chiar schimbau jachete încercând să-i înșele pe ceilalți... toate aceste mici lucruri o făceau să râdă și să aprecieze jocul.
Până într-o zi a sosit o fată nouă care a tot tachinat-o despre pierderea și, de asemenea, a invitat-o să caute o ascunzătoare îndepărtată . Fetița a început să se simtă tristă, dar a continuat să se joace oricum.
Până la urmă, având în vedere insistența constantă a nou-venitei, a acceptat să se ascundă în parc departe de locul de unde putea fi salvată. Acea dată nu a pierdut dar a ajuns la țintă atât de epuizată încât a fost nevoită să nu mai joace și să plece acasă .
Pe măsură ce mergea acasă, a devenit din ce în ce mai trist și a început să plângă. Când a trecut pragul casei mult mai devreme decât de obicei, mama ei s-a apropiat de ea și a întrebat-o: – De ce strigăt fetița mea?- Fetița i-a explicat mamei ei ce s-a întâmplat cu noua sosire și cu jocul . Nu se putea opri din plâns și din repetat că este diferită de ceilalți copii și că se simțea singură.
Cea mai strălucitoare stea
Mama ei a luat-o de mână și fără să spună nimic a dus-o pe balconul căsuței lor. O stea strălucea în fața lor, era cea mai strălucitoare stea de pe tot cerul. Dar părea să fie singură, nu se vedeau alte stele în jurul ei. Mama a scos o batistă albă din buzunar și și-a șters lacrimile fiicei. El a prins ferm și delicat bărbia fetiței, ridicând capul în timp ce arătă spre steaua aceea.
-Vezi steaua aia? – a întrebat-o mama zâmbind pe fiica ei.
-Da, este foarte frumoasa si straluceste foarte mult.- a raspuns fetita cu mare curiozitate.
- Steaua aceea ești tu. – spuse mama cu convingere.
-Dar mamă, steaua aceea este foarte singură?-
-Nu este singur, doar strălucește atât de puternic încât nu poți vedea celelalte stele. Dar chiar dacă nu le putem vedea, ei sunt acolo.-
-Chiar am atât de multă lumină? – a întrebat fetița, ștergând lacrimile care încă îi curgeau din ochi și începând să zâmbească.
-Ai atât de multe încât unii oameni se sperie . Dar alții te vor iubi tocmai datorită luminii tale. Nu înceta să fii tu însuți, fiica mea. Valoriți mult.-
-Multumesc mama. Te iubesc.- Fetița i-a sărutat mamei și a îmbrățișat-o strâns.
Amintiți-vă de lumină
Din acea zi oricând a fost trist mama ei a însoțit-o până la balcon ca să poată vedea steaua și să-și amintească lumina ei. Încetul cu încetul, fetița a crescut. Și a început să meargă singură la balcon să-și caute steaua.
De-a lungul timpului i-a fost suficient să privească cerul oriunde s-ar afla pentru a găsi mereu steaua care îi amintea de lumina ei. Fetița aceea astăzi este femeie și datorită acestei povești nu va putea uita niciodată că steaua ei continuă să strălucească pe cer pentru a o ghida pe calea ei. .
Poveștile ne oferă lecții utile de care ne putem aminti cu ușurință pentru a face față adversității și a ne bucura mai mult de ceea ce ne oferă soarta sau de ceea ce cucerim cu propriile noastre forțe. Această poveste ne amintește că este necesar să trăim un moment de întuneric pentru a vedea lumina.
Pentru ca lumina să strălucească atât de puternic, trebuie să existe întuneric.
– Francis Bacon –
Stelele i-au ghidat întotdeauna pe oameni atunci când se simt pierduți desenând hărți pe cer. Sclipirea lor ne amintește cât de mici și neînsemnati suntem dar în același timp și măreția noastră . Vederea stelelor care strălucesc din ce în ce mai mult pe măsură ce se lasă întunericul ne face să înțelegem că ființele umane pot străluci cu propria lor lumină.
În această poveste fetița, cu ajutorul mamei sale, își vede lumina interioară reflectată în strălucirea exterioară a unei stele și își dă seama că .
