Cu termenul limită Hikikomori se face referire la tinerii japonezi care refuză ideea de a-și părăsi camera. În cultura japoneză, singurătatea a fost întotdeauna o valoare tradițională reprezentând căutarea înțelepciunii referitoare la propria persoană, natura și relațiile sociale.
Într-un anumit sens a fost o viziune feudală, deși pozitivă; în societatea japoneză actuală însă, această singurătate constructivă s-a transformat în fenomenul de izolare patologică.
În urma celui de-al Doilea Război Mondial, societatea japoneză a început să experimenteze o dezvoltare economică frenetică
Tinerii au primit o educație din ce în ce mai rigidă care a degenerat într-un sistem educațional care a promovat o disciplină strictă a dobândirii cunoștințelor în detrimentul studierii aprofundate a temelor comunicative și psihologice în sălile de studiu.
Familiile Hikikomori își văd copiii ca pe o rușine ca pe ceva de ascuns de vecinii și de familie de teama unui scandal care îi etichetează negativ.
Confruntat cu presiunile din partea familiilor și a societății tinerii japonezi au dezvoltat încet o formă de izolare necunoscut lumii occidentale : rămân închiși în camerele lor luni sau ani fără intenția de a se întoarce în lumea reală.
Hikikomori : un fenomen în expansiune
Prima persoană care a inventat termenul Hikikomori era psihiatrul japonez Tamaki Siato în cartea sa din 2002 Hikikomori Rescue Manual. Autorul descrie tinerii japonezi care se ascund în camerele lor ca victime ale unui sistem educațional și al pieței muncii din ce în ce mai sufocante și competitive. El raportează că principala problemă este legată de comunicarea slabă dintre părinți și copii din unele familii japoneze.
Societatea japoneză actuală
Societatea japoneză s-a dezvoltat cu o viteză amețitoare în ultimele decenii dar de câţiva ani a început să apară o criză economică care i-a forțat pe oameni să scoată la iveală abilități riguroase și disciplină pentru a urca pe scara societății.
Multe dintre cuplurile care au cunoscut o creștere economică au avut un singur copil în care și-au pus toate speranțele într-o viață mai bună în viitor, proiectând poate asupra lui niște dorințe frustrate ale propriei tinereți.
Familiile depun un efort economic semnificativ pentru ca copiii lor să poată reuși în lumea muncii prin înscrierea lor în școli de prestigiu cu cele mai bune activități extracurriculare, făcându-i totodată să lucreze acasă fără să le lase aproape deloc spațiu de petrecere a timpului liber sau de relații cu semenii.
Scoala in Japonia
Școlile din Japonia se caracterizează prin un nivel educațional și un parcurs curricular foarte solicitant și variat. Ele sunt construite pe baza examenelor continue de teme și a supravegherii stricte a activităților elevilor de către profesor. De multe ori japonezii concertează sesiuni extracurriculare intensive care implică după-amiezi întregi și weekenduri petrecute la şcoală .
Dar asta nu este tot ce sunt adesea organizați tabere intensive în cadrul școlii deci elevii dorm și mănâncă în sălile de clasă provocându-se reciproc pe diverse subiecte încercând să fie cei mai buni. Mulți dintre ei nu mănâncă până nu au trecut toate testele pe care le supun.
Nu considera niciodată studiul ca pe o obligație, ci ca pe o oportunitate de a pătrunde în lumea frumoasă și minunată a cunoașterii.
-Albert Einstein-
Totuşi mulți dintre ei nu reușesc niciodată să se adapteze complet nu există un sistem de bunăstare eficient pentru a ajuta tinerii care sunt din ce în ce mai tulburaţi de aceste ritmuri.
Relația cu semenii: competiție, lipsă de comunicare și opresiune
Mulți dintre acești copii și adolescenți încep să-și privească semenii cu neîncredere și circumspecție iar mulți sunt batjocoriți pentru rezultatele lor slabe în comparație cu grupul sau pentru alte aspecte personale. Tinerii nu sunt asistați de niciun psiholog sau educator social în școli ceea ce inevitabil face ca problema să se amplifice.
Dincolo de asta, ei văd piata de laborator nu ca instrument de a dobândi independența personală și de a-și promova abilitățile, ci mai degrabă ca a teren ostil care se tem de riscul de a nu fi la egalitate și de a nu putea fi productivi.
Mulți dintre ei se găsesc singuri, încordați, incapabili să comunice sub presiunea familial și cu un viitor de lucru care promite a fi prea competitiv pentru abilitățile lor. Dacă adăugăm la toate acestea expansiunea tehnologică incredibilă din țara japoneză ne aflăm în fața unui cocktail exploziv inevitabil: mulți tineri încep să se simtă mai în largul lor în izolare și în crearea de o viață virtuală . Este modul lor de a spune destule societății și familiei.
Cum să găsești o soluție la Hikikomori
Familiile de Hikikomori își văd copiii ca pe o rușine ca ceva de ascuns de vecinii si de familie de teama unui scandal care i-ar afecta negativ. Ei cred că aceasta este o problemă temporară.
Cu toate acestea, dacă un tânăr se închide în camera lui timp de săptămâni, iar părinții lor nu reușesc să rezolve clar problema, aceasta tinde să devină cronică. Tinerii abandonează școala și se închid în camera lor în izolare totală. Ei mănâncă, dorm și își păstrează distracția virtuală în cei patru pereți.
Lumea pare mai accesibilă pentru ei relaționându-se cu ceilalți prin intermediul unui computer, vizionarea de filme, citirea revistelor manga, jocul de jocuri video, ascultarea muzicii și somnul. Igiena lor personală este foarte limitată și se descurcă atunci când vine vorba de tuns, de exemplu păr . Deci anii trec și epidemia se extinde, ajungând acum la două milioane Hikikomori în toată Japonia.
Tinerii japonezi sunt victimele unui sistem educațional și al pieței muncii din ce în ce mai sufocante și competitive.
Autoritățile japoneze au pus deja în mișcare a plan de intervenţie care a vizat stoparea acestei probleme generaţionale enormă și caută soluții pentru a-și întâlni tinerii. Mulți psihologi indică faptul că cea mai bună intervenție constă în terapia de familie – este esențial ca familia să comunice cu pacientul pentru a încerca să-l scoată din închisoare.
Integrarea în societate trebuie să se producă treptat și de multe ori este vorba de foști Hikikomori acum s-au vindecat pentru a ghida și sprijini acești tineri să iasă din detenția lor voluntară. Problema nu se referă la o fobie socială, agorafobie sau timiditate probleme extreme comune altor părți ale lumii; modul în care ne ocupăm de asta trebuie să fie diferit.
Cea mai bună soluție este să caracter preventiv: Societatea japoneză trebuie să ia act de această problemă și să se angajeze reduce nivelul de cerință cerut în școli care adesea degenerează în izolarea socială a tinerilor.
