Amintiți-vă întotdeauna acest lucru: persoana care distruge nu se poate vindeca . Acel partener care te-a distrus, prin urmare, nu se poate întoarce să te pună din nou împreună. greşeală nu crede că acea persoană te va ajuta să repari lucrurile, să te înveselească și să elimini durerea.
Nu te întoarce în ea dacă acea relație a rănit, nu te întoarce de teamă să nu fii singur de teamă să nu poți merge înainte
Amintește-ți că atunci când acea persoană te-a distrus, mintea ta a fost plină gânduri care a vorbit în favoarea unei vieți fără ea. Aveai motive întemeiate să rămâi alături de el, dar te-ai convins că compania lui nu este cel mai bun lucru pentru tine.
Tot ceea ce scăpăm este condamnat să se repete
The timp trecerile și conflictele se repetă. Umilințele nu au încredere în durerea unei răni prost vindecate. Tot ceea ce scăpăm fără a fi rezolvat mai întâi este condamnat să se repete. Freud a teoretizat acest fapt în 1920 în cartea sa Dincolo de principiul plăcerii definindu-l drept constrângere de a repeta.
Aceasta înseamnă că oamenii tind să se împiedice de aceeași piatră (fiecare pe cont propriu este clar). Înseamnă că atunci când piatra noastră este de a stabili un anumit tip de relație, cădem din nou în el într-un mod sistematic.
Faptul că piatra de care ne împiedicăm are un nume de persoană sau o personalitate precisă înseamnă că avem tendința de a relaționa întotdeauna în același mod pentru a genera dependenta emotionala a căuta iubirea într-un anumit fel și adesea într-o anumită persoană.
Prin urmare, de multe ori trebuie să ne confruntăm mereu cu aceleași probleme, în ciuda faptului că ne confruntăm cu diferite faze de viață. De ce ni se întâmplă asta? De ce tot ceea ce scăpăm este condamnat să se repete. Dacă nu reflectăm dacă nu le revizuim pe ale noastre deciziilor sau felul nostru de a ne raporta suntem condamnati sa facem mereu aceleasi greseli.
Întotdeauna trebuie să știi când o fază se termină.
Ceea ce contează este să părăsești acele momente ale vieții care s-au încheiat în trecut.
Nu putem rămâne în prezent când suntem nostalgici pentru trecut. Și nici măcar să ne întrebăm constant de ce. Ce s-a întâmplat s-a întâmplat. Trebuie să o dizolvăm, trebuie să scăpăm de ea. Nu putem rămâne pentru totdeauna copii, nici adolescenți întârziați, nici angajați ai unor firme inexistente, nici să menținem legături cu cei care nu doresc să aibă legături cu noi.
Faptele trec și trebuie să le lăsăm să plece.
-Paulo Coelho-
Persoana care distruge nu se poate vindeca: atunci când ceva se sparge în interior, nimic nu mai este la fel ca înainte
Când ne defectăm, când simțim o durere intensă în interior, respingem stabilitatea și bunăstarea care a venit din a fi aproape de acea persoană. Incertitudinea generează certitudine: tot timpul petrecut a fost mai bine să fii împreună.
Evident, aceste relații de dependență emoțională sunt construite pe un stil de atașament disfuncțional, dar îl putem schimba datorită reelaborării oferite de experiențele și reflecțiile noastre.
Schimbarea se construiește prin formarea de noi legături de atașament, pierderea altora și schimbarea. Dacă experiențele sunt foarte diferite și semnificative, însuși conținutul reprezentărilor strategiilor și sentimentelor modifică tendința de a căuta relații de dependență.
Vindecarea rănilor noastre emoționale trebuie să ținem cont de noi înșine. Reconstruirea noastră este o muncă personală, nimeni nu are puterea sau responsabilitatea să o facă pentru noi. Trebuie să fim conștienți de faptul că toate procesele de schimbare aduc cu ele durere și efort.
A fi capabil să-ți iei rămas bun de la o persoană nu înseamnă să te întorci, înseamnă să despărțim ceea ce îmbogățește de ceea ce distruge, să avem grijă de noi și să nu mai urmăm o iubire nesănătoasă.
Detașarea de durere hrănește stima de sine
Îndepărtarea de interesele egoiste și de absențe nejustificate ne va ajuta să începem o nouă fază, să punem bazele stimei noastre de sine și să creștem emoțional.
A ne permite să ne îndepărtăm de constrângerile care ne-au rănit înseamnă să ne eliberăm, să creștem și să ne creăm o viață nouă. O viață care se naște ca un toiag care crește respirând oxigen psihologic într-o atmosferă fertilă pentru schimbare.
Acoperirea durerii cu murdărie nu este o garanție a prosperității într-o relație. Uneori trebuie să ai curajul să pui capăt unei povești disfuncționale. Acel rămas bun implică dezorientare pentru o anumită perioadă.
Acest lucru ne poate speria, dar consecința imediată este reconstrucția propriei persoane și armonia cu lumea interioară.
